Braconajul reprezintă o problemă serioasă și afectează biodiversitatea, punând în pericol animalele și plantele sălbatice, precum și echilibrul ecosistemelor.
Deși legea prevede sancțiuni pentru vânătoare și pescuit ilegal, combaterea braconajului necesită colaborarea mai multor instituții.
Sâmbăta aceasta, de la orele 13:00, la Digi Animal Club, abordăm un subiect sensibil împreună cu dr. Oana Vasiliu, medic veterinar la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice ”Visul Luanei”.
Exemplele concrete de braconaj arată că fără soluții responsabile asistăm la uciderea ilegală a animalelor.
”E bine să separăm vânătoarea de braconaj. Bineînțeles, există cote de vânătoare, există oameni care se duc și extrag anumiti indivizi din anumite motive. Există oameni care plătesc pentru treaba asta. Și de multe ori, carnea rămasă în urmă chiar se aruncă. Braconajul e o problemă mare pentru răpitoare, mai ales pentru pelicani.
Am avut doi pelicani eliberați cu GPS. Amândoi au murit împușcați. Unul în România și celălalt în Turcia. În Turcia s-a întâmplat prima oară. Am recuperat GPS-ul, l-am pus pe un alt pelican. Cred că n-am apucat să vă facem update. Și al doilea a fost omorât în România. De ce sunt omorâți pelicanii? Pnetru că mănâncă pești. Cu vidrele am avut aceleași probleme. Și cormoranii la fel. Consumă!
Pot să înțeleg că există o problemă atunci când tu ai o fermă în care crești păstrăvi, dar există metode prin care să îți protejezi investiția. Există niște plase care se pun deasupra. Există și acolo probleme... căci se mai prind păsările în plase, dar nu este nevoie să recurgi la soluții de genul braconarea păsărilor din jurul păstrăvăriei”, ne povestește dr. Oana Vasiliu.
Plasele de pescuit aruncate ilegal în mediul natural reprezintă o formă gravă de poluare și un pericol major pentru păsări, căci ele se pot răni cu ușurință. Cazurile de intervenție reușită arată însă cât de importantă este colaborarea dintre autorități, specialiști și societatea civilă.
”De multe ori, păsările se prind în plase aruncate în mediu. Cum a fost în cazul cufundarului polar. Putem să vedem leziune de constricție pe picioare. Adică se vede clar că a fost un fir acolo sau ceva, dar dacă e doar leziunea acolo, e cam greu să spui sigur că e braconat. Și vin fără picioare, cu leziuni necrozate. Uneori ajungem să le luăm cu caiacul. Pe Lacul Morii, spre exemplu, era o plasă de pescuit, bineînțeles instalată ilegal. Pe Lacul Morii se poate pescui legal, pescuit sportiv, unde plătești, te uiți la pește, îl prinzi și îl dai înapoi. Nu era cazul aici. Deci plasa respectivă era ilegală. Am înțeles că și o parte dintre pescari erau foarte supărați pe situația respectivă. Și exista acest individ captiv de cufundar polar. El vine la noi în perioada de iarnă.
Probabil a încercat să mănânce din peștele respectiv sau pur și simplu înota pe acolo, când s-a prins în plasa respectivă. Nu se știe de cât timp era prins, dar am reușit până la urmă o intervenție în cazul lui. Cu caiacul, da. A fost exact o colaborare interinstituțională. Au existat inclusiv persoane din societatea civică. Au existat colegi de la Institutul de Biologie, Ovidiu Roșu, coordonatorul nostru. S-au dus toți și au reușit să-l salveze.
Ironia a fost că au trebuit să aștepte venirea celor de la Poliție. Am înțeles că au stat undeva la trei, patru ore să vină mai multe echipaje de poliție, doar ca să explice ce s-a întâmplat”.
Reabilitarea animalelor sălbatice nu se oprește la tratarea rănilor, ci urmărește reintegrarea completă a animalelor în mediul natural. O eliberare reușită presupune ca animalul să fie capabil să se comporte și să se miște normal.
”Punem accent pe eliberare reușită. Ăsta e scopul nostru. Scopul reabilitării este ca animalul eliberat să aibă șanse egale cu unul care deja se află în natură. După ce repari piciorul, spre exemplu, trebuie să te asiguri că îl și folosește. Poți să ai un os perfect vindecat, dar în care el nu calcă bine, fiindcă nu mai are exercițiu. Sunt multe aspecte care țin de comportamentul lor”.
Activitatea centrelor de reabilitare pentru animale sălbatice depinde aproape exclusiv de donații, însă costurile de funcționare sunt ridicate. În lipsa unui sprijin constant și a unui sistem solid de voluntariat, ONG-urile din România întâmpină dificultăți majore. Comparativ cu alte țări, implicarea redusă a voluntarilor face ca munca acestora să fie greu de susținut.
”Programul Fundației Visul Oanei e susținut doar din donații, însă costurile sunt foarte mari. Salariile pentru câțiva angajați care au venituri medii sau mici înseamnă 12.000 de euro pe lună. Sunt costuri foarte mari, sunt taxe foarte mari. ONG-urile plătesc aceleași taxe la stat ca orice altfel de afacere, care ar fi for profit și atunci e din ce în ce mai greu să te descurci.
Centrele de reabilitare din vest sau din alte țări în general se descurcă foarte mult și foarte bine cu voluntarii. Au doi, trei angajați, care oricum n-au salarii mari, dar în rest au foarte mulți voluntari.
În România, oamenii n-au timp de voluntariat. Oamenii, dacă au timp, își mai iau un job. Nu vin să curețe animalele din Popeșți-Leordeni, de la Centrul de Animale Sălbatice. Noi primim voluntari. Și da, ne trebuie voluntari. Numai că e greu”, adaugă dr. Oana Vasiliu, medic veterinar la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice ”Visul Luanei”.
- Te-ar putea interesa si:
- Un animal fără casă nu este un animal fără poveste. 15 august, Ziua Internațională a Animalelor fără Adăpost
- DIGI ANIMAL CLUB | Planeta celor 5 trilioane de pungi: plasticul de 5 minute care trăiește 500 de ani în natură
- DIGI ANIMAL CLUB | Animalele exotice – între fascinație și trafic. Cine plătește prețul?
