Descarcă aplicația DIGI TV

O specie rară de cerb, amenințată cu dispariția, observată într-o pădure din Cambodia

cerb muntiac, Foto: Shutterstock

Un cerb muntiac uriaş, considerat o specie rară, pe cale de dispariţie, a fost văzut în Cambodgia pentru prima dată, semn că eforturile depuse de această ţară pentru a conserva fauna sălbatică au dat roade, relateaza Agerpress.

Animalul a fost surprins în aprilie de o cameră automată ascunsă în Parcul Naţional Virachey, din provincia Ratanakiri (nord-est), a declarat pentru AFP, Neth Pheaktra, purtător de cuvânt al Ministerului Mediului.  Este pentru a patra oară când este fotografiat, după descoperirea sa din 1994.

Citește și: O femelă de panda uriaș a născut gemeni la o gradină zoologică din Tokyo

Descoperirea a fost făcută abia de curând, când autorităţile cambodgiene au recuperat camera  şi au cercetat imaginile surprinse de aceasta timp de luni întregi în pădure, unde se desfăşoară şi activităţi ilegale de trafic de cherestea.

"Este cea mai interesantă veste pentru Cambodgia şi pentru întreaga lume că o astfel de specie rară şi de grav ameninţată a fost descoperită în Cambodgia", a precizat purtătorul de cuvânt.

Specia a fost descoperită pentru prima dată în pădurile din Vietnam şi Laos în 1994. Pe lângă sunetul său distinct, care se aseamănă cu un lătrat, muntjacul uriaș este cunoscut și pentru haina de blană roșie și maro.

Muntiacus vuquangensis, pe numele său ştiinţific, figurează pe Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) ca fiind în pericol iminent de dispariţie.

Exploatarea forestieră ilegală rămâne un risc major pentru mediu în Cambodgia, unde suprafeţe întinse de pădure sunt ameninţate de la sfârşitul războiului civil din 1998.

Citește și: Cel mai mic cal din lume a primit șansă la o nouă familie după ce a fost abandonat de mamă. Imaginile sunt virale

Parcul Naţional Virachey a suferit o defrişare accelerată la începutul anilor 2000, dar situaţia sa s-a îmbunătăţit recent.

"Parcul a devenit un refugiu sigur pentru animalele sălbatice", a dat asigurări Neth Pheaktra

Te-ar putea interesa si:
Premieră mondială după 100 de ani. A fost descoperită o nouă specie de pisică sălbatică: Leopardus tilcayo
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
4 tone de solzi de pangolin, în valoare de 1,4 milioane de dolari, confiscate și distruse în Nigeria pentru a descuraja traficul ilegal
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni02.11
Marți03.11
Miercuri04.11
Joi05.11
Vineri06.11
Sâmbătă07.11
Duminică08.11
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:50 Silverback liderul grupului
11:25 Calendarul Naturii
12:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
13:10 Cu pisica la terapie
13:35 Cu pisica la terapie
14:00 Pasari... umblatoare
14:30 Orasul de corali
15:20 Viitorul naturii
16:20 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Actiune si venin
21:30 Actiune si venin
22:00 tinutul crocodililor
22:50 Din zori si pana la amurg
23:45 Dinastii (Sezonul 2)
00:50 Viitorul naturii
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Actiune si venin
10:20 Tinutul crocodililor
11:10 Calendarul Naturii
12:05 Asia: in spatele camerei
13:00 Cu pisica la terapie
13:30 Cu pisica la terapie
14:00 Glutonul
14:30 Orasul de corali
15:20 Viitorul naturii
16:20 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Recordurile lumii animale
21:50 Toate creaturile
22:00 Frumusetea pajistilor
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Dinastii (Sezonul 2)
00:50 Viitorul naturii
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Recordurile lumii animale
10:40 Frumusetea pajistilor
11:35 Calendarul Naturii
12:35 Asia: in spatele camerei
13:30 Minunile oceanului
14:00 Minunile oceanului
14:30 Orasul de corali
15:20 Viitorul naturii
16:20 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Actiune si venin
21:30 Actiune si venin
22:00 Salbaticia raului Hudson
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Dinastii (Sezonul 2)
00:50 Viitorul naturii
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Salvand Carpatii: in regatul ursului
11:20 Calendarul Naturii
12:15 Asia: in spatele camerei
13:10 Minunile oceanului
13:40 Minunile oceanului
14:10 in Muntii Nanling
14:35 Orasul de corali
15:25 Viitorul naturii
16:20 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 De dragul cainilor
21:45 Toate creaturile
22:00 Vanatorii padurilor
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Dinastii (Sezonul 2)
00:00 Dinastii (Sezonul 2)
00:55 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 De dragul cainilor
10:35 Vanatorii padurilor
11:30 Calendarul Naturii
12:20 Asia: in spatele camerei
13:15 Minunile oceanului
13:45 Minunile oceanului
14:15 in Muntii Nanling
14:40 Marele Pacific
15:30 De dragul cainilor
16:20 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 in desert
21:50 Toate creaturile
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Corsica Salvatica
00:45 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 in desert
10:40 Calendarul Naturii
11:35 Asia: in spatele camerei
12:30 Minunile oceanului
13:00 Digi Animal Club
13:25 Minunile oceanului
13:55 Filmul elanului
14:40 Marele Pacific
15:30 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 De dragul cainilor
21:45 Toate creaturile
22:00 Jaguarul: Puterea junglei
22:50 Corsica Salvatica
23:50 Ascuns privirii
00:00 Ascuns privirii
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 De dragul cainilor
10:30 Digi Animal Club
11:00 Jaguarul: Puterea junglei
11:50 Toate creaturile
12:00 Calendarul Naturii
12:55 Asia: in spatele camerei
13:45 Minunile oceanului
14:15 Minunile oceanului
14:45 Marele Pacific
15:35 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Viata la ecuator
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Corsica Salvatica
00:50 De dragul cainilor

Partenerii noștri

Animal rar surprins în jungla Amazonului/ Foto: Captură video

Apariție spectaculoasă în jungla Amazonului. Animalul extrem de rar pe care cercetătorii l-au căutat ani întregi

O apariție neașteptată în pădurile tropicale din Amazon a atras atenția specialiștilor în...