Sâmbăta aceasta, la Digi Animal Club, discutăm despre American Cocker Spaniel. La bază este un excelent câine de vânătoare, dar este și un câine de companie foarte devotat stăpânului, mereu vesel și plin de viață. Invitatele noastre sunt Rian Tekinturhan și Paula Georgescu.
De peste 20 de ani, Paula Georgescu trăiește cu iubire și grijă față de câini, indiferent de rasă sau de proveniență. A crescut atât exemplare impunătoare, precum Dogul german, cât și rase mici ca Chihuahua. Toți primesc aceeași afecțiune și tratament, fie că sunt de rasă, fie că sunt salvați de pe stradă.
”Eu cresc câini de 20 de ani. Am început cu Dogul german, albastru și negru. După aceea, în paralel, am avut și Chihuahua. Era tare, că unul era cel mai mare, pe când celălalt era cel mai mic. Dar se înțelegeau bine... pe lângă alți câini rescue și salvați... Încă mai am în curte 4 câini luați de pe stradă. Se poartă bine, sunt foarte recunoscători. Sunt foarte devotați. Mănâncă aceleași lucruri, au grijă între ei, au parte de același tratament. Îmi doream de trei sau patru ani o femelă (n.r. American Cocker). Mi-au plăcut foarte mult ca temperament. Sunt foarte calzi”.
Rian Tekinturhan este crescătoare de câini rasa American Cocker Spaniel ”de vreo 4 ani, 4 ani jumătate”. Inițial crescuți ca animale de companie, câinii au devenit ulterior parte dintr-o pasiune pentru competiții.
”Primul meu câine a fost un English cocker. Un mascul, acum mai bine de 20 de ani. Cadoul soțului. Apoi a urmat American cocker. Prima dată a venit nașa la ușă cu ceva mic și pufos. A fost așa ca o dragoste la prima vedere. I-am arătat pe care mi-l doresc. La vremea aceea nu știam de competiții, nu știam de nimic. L-am luat de suflet, ca un pet în casă. După care, acum vreo 5 ani am început cu competițiile.
Invitatele noastre ne-au prezentat trei exemplare superbe de American Cocker Spaniel: Mira, Bubu și Enza.
De obicei nu se tund, se trimează. Ici colea pe spate îi mai trimăm. La lăbuțe doar un pic tăiat și aranjat.
Black and tan este format din două sau chiar trei nuanțe. Trebuie să aibă aceste două sprâncene maro, pete de foc. După care urmează dedesubtul boticului. Dar nu trebuie să depășească urechea. Are aproximativ 10% alb, care se vede pe piept și la lăbuțe”.
American Cockerul este un câine afectuos, dar foarte solicitant fizic, psihic și financiar. Necesită îngrijire riguroasă și constantă – de la toaletarea zilnică, la prevenirea problemelor de sănătate, în special la urechi. Este potrivit persoanelor active și dedicate, care își pot asuma timpul, efortul și costurile implicate.
”În jur de 12 sau 14 ani este speranța lor de viață. Dar pot fi și mai longevivi, până la 16 sau chiar 17 ani.
Sunt foarte sensibili la urechi. De obicei le punem câte-o cagulă de protectie la urechi. Sunt predispusi la infecții de urechi.
Necesită destul de multă muncă. De la periat zilnic, la spălat, la trei zile sau o săptămână. Fiecare cum preferă. Uscat foarte bine. Multă muncă, necesită foarte multă muncă. Ochii și urechiușele se curăță și ele.” ne mărturisește Rian Tekinturhan.
Iar Paula Georgescu atrage atenția asupra responsabilității care vine la pachet cu deținerea unui câine: ”Recomand acest câine unui om activ, unui om dispus să-și dedice timp și bani, că toate lucrurile de care vorbim nu sunt ieftine. Nu e un câine pe care doar să-l iei și să-l ții în curte. Devine anxios.
Orice câine, chiar dacă e rescue, chiar dacă-I de rasă, e o responsabilitate. De știut că un cocker este un consumator de timp, e addicted de stăpân. Un viitor stăpân de cocker trebuie să se gândească la cât timp petrece pe acasă, dacă nu cumva e plecat mai mult prin deplasări. Trebuie să știe dacă poate să-i ofere mult timp și dacă se poate înhăma la așa ceva.”
E un câine dependent de stăpân și chiar cere atenție. În plus, este un câine costisitor. Nu e ușor să deții un American Cocker. E multă muncă. Iar ca să-l speli, produsele pentru păr costă de trei sau patru ori mai mult decât ale noastre. Ca să putem întreține blana în condiții optime ne trebuie un șampon de calitate, un balsam de calitate. Altfel nu putem obține această robă frumoasă. Reprezintă o preocupare constantă, nu te plictisești cu ei. Îmi ia până la șapte ore să-i pregătesc pe ei doi pentru un spectacol”.
- Te-ar putea interesa si:
- Ce se întâmplă în creierul tău când adopți un animal. Știința din spatele legăturii om–blană
- ORA CU ȘI PENTRU ANIMALE: cea mai eficientă lecție de empatie
- Empatia în epoca ecranelor: cum relația om–animal rescrie educația emoțională
