Descarcă aplicația DIGI TV
sarpe maro

Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui Shinkansen

Punctualitatea proverbială a mijloacelor de transport feroviar nipone a fost pusă la încercare marţi seară de un pasager mai puţin obişnuit, descoperit într-un tren de mare viteză Shinkansen: un şarpe, informează AFP.

Reptila cu o lungime de 40 de centimetri, despre care nu se ştie dacă era veninoasă, a fost văzută în trenul care face legătura între Nagoya (centrul Japoniei) şi Tokyo, iar unul dintre pasageri a dat alarma. Nu se ştie cum a ajuns şarpele la bordul trenului.

Citește și: Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile sunt virale

''Este greu să ne imaginăm un şarpe sălbatic urcând (singur) într-un tren într-una din staţii'', a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei feroviare JR Central, care exploatează linia Shinkansen foarte aglomerată ce face legătura între Tokyo şi Osaka (vest) trecând prin Nagoya.

''Potrivit regulamentului, este interzisă aducerea şerpilor în Shinkansen. Dar nu verificăm bagajele pasagerilor''.

Din cauza acestui pasager clandestin care n-a provocat nici panică şi nici nu a rănit pe cineva, trenul a avut o întârziere de... 17 minute.

Inaugurată în 1964 şi extinsă considerabil ulterior, reţeaua Shinkansen nu a fost niciodată implicată într-un accident care să provoace moartea sau rănirea pasagerilor de la bord, potrivit Japan Railways, grupul care reuneşte principalele companii feroviare private din Japonia.

Citește și: Momentul când un șarpe își devorează partenerul, sub privirile îngrozite ale turiștilor. Imaginile sunt virale

Trenurile de mare viteză operate de JR Central pot circula cu 285 de kilometri la oră şi au înregistrat o întârziere medie de 1,1 minute în anul 2022-2023 (inclusiv întârzieri provocate de catastrofe naturale, care se produc frecvent în Japonia)

Te-ar putea interesa si:
Momentul în care un șarpe de aproape 3 metri înghite un păun de companie. Cum a fost capturat pitonul
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina: „Iubito, nu te mișca”
Ce au făcut angajații unui zoo din Japonia după ce au rămas fără urșii panda. Vizitatorii au fost cei mai încântați
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni26.10
Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
Sâmbătă31.10
Duminică01.11
08:00 O planeta in evolutie
08:55 Misterele fluviului Mekong
09:50 Padurea fermecata
10:45 Tabara puilor de urs
11:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:35 Cu pisica la terapie
13:05 Cu pisica la terapie
13:35 Silverback liderul grupului
15:05 Ilegal
15:15 Ilegal
15:25 Adancurile Americii de Nord
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Fluturii: eroii naturii
18:10 Tabara puilor de urs
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Lucratorii din salbaticie
21:30 Lucratorii din salbaticie
22:00 Magia lacului
22:55 Din zori si pana la amurg
23:50 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:50 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Fluturii: eroii naturii
09:55 Magia lacului
10:50 Tabara puilor de urs
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Cu pisica la terapie
13:10 Cu pisica la terapie
13:35 Silverback liderul grupului
15:05 Toate creaturile
15:15 Toate creaturile
15:25 Misterele apelor fermecate
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Micile feline salbatice
18:10 Tabara puilor de urs
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 in desert
21:50 Ilegal
22:00 Apele vietii
23:00 Din zori si pana la amurg
23:55 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:45 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Micile feline salbatice
09:50 in desert
10:45 Tabara puilor de urs
11:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:35 Cu pisica la terapie
13:05 Cu pisica la terapie
13:30 O balena cu rezidenta
15:10 Toate creaturile
15:25 Misterele apelor fermecate
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Salbatic cerul
18:10 Tabara puilor de urs
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Lucratorii din salbaticie
21:30 Lucratorii din salbaticie
22:00 Puterea plantelor: Marea evadare
22:55 Din zori si pana la amurg
23:50 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:45 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Salbatic cerul
09:50 Puterea plantelor: Marea evadare
10:45 Tabara puilor de urs
11:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:35 Cu pisica la terapie
13:05 Cu pisica la terapie
13:30 O balena cu rezidenta
15:10 Toate creaturile
15:25 Misterele apelor fermecate
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Salbatic cerul
18:10 Salvatorii
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Ilegal
22:00 Acasa in padurea tropicala
22:55 Din zori si pana la amurg
23:50 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:50 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Salbatic cerul
09:50 De dragul cainilor
10:40 Acasa in padurea tropicala
11:35 Salvatorii
12:30 Minuni din Triunghiul Coralilor
13:25 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:25 Iacul cucereste Elvetia
15:25 Misterele apelor fermecate
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Salbatic cerul
18:10 Salvatorii
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Din zori si pana la amurg
23:55 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:45 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:55 Salbatic cerul
09:50 Salvatorii
10:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
11:35 Odiseea sepiei
12:30 Pasari... umblatoare
13:00 Digi Animal Club
13:35 Cu pisica la terapie
14:00 Cu pisica la terapie
14:25 Iacul cucereste Elvetia
15:25 Misterele apelor fermecate
16:20 Minuni din Triunghiul Coralilor
17:15 Salbatic cerul
18:10 Salvatorii
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Ilegal
22:00 O planeta in schimbare: Refacerea raurilor
22:55 Din zori si pana la amurg
23:50 Minuni din Triunghiul Coralilor
00:55 Misterele apelor fermecate
08:00 Din zori si pana la amurg
08:50 Salbatic cerul
09:40 De dragul cainilor
10:30 Digi Animal Club
11:00 O planeta in schimbare: Refacerea raurilor
11:55 Salvatorii
12:50 Minuni din Triunghiul Coralilor
13:45 Cu pisica la terapie
14:10 Cu pisica la terapie
14:35 Haos si maimutareli
15:25 Misterele apelor fermecate
16:15 Dinastii (Sezonul 2)
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Viata la ecuator
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Din zori si pana la amurg
23:55 Dinastii (Sezonul 2)
00:40 Viitorul naturii

Partenerii noștri

1560x1200px_comunicat(DIGILife-DIGIWorld-DIGIAnimalWorld) (7)

Digisport.ro trece la nivelul următor: design modern, acces rapid, conținut video exclusiv

Site-ul digisport.ro își întâmpină urmăritorii într-o versiune complet actualizată, cu o interfață...