Se ştia deja că sunt inteligenţi, dar nu într-o astfel de măsură: corbii, care sunt necrofagi oportunişti, nu se mulţumesc doar să-i urmeze pe prădători, ci cartografiază şi memorează totodată locurile în care prada este atacată, a dezvăluit joi o echipă internaţională de cercetători, informează AFP.
Într-un studiu publicat în revista Science, cercetătorii arată că aceste păsări din familia corvidelor îşi mobilizează capacităţi de navigaţie şi de memorare spaţială foarte sofisticate pentru a-şi atinge scopurile.
Deşi "corbii sunt deja renumiţi pentru inteligenţa lor", a fost stupefiant să vedem aceste aptitudini cognitive "desfăşurându-se la o scară mult mai mare în natură", a declarat Matthias-Claudio Loretto, autorul principal al studiului.
Studiul a fost realizat în centrul celebrului parc Yellowstone, o vastă arie protejată din vestul Statelor Unite, unde lupii au fost reintroduşi în natură la mijlocul anilor 1990 după o absenţă de 70 de ani.
"Această muncă nu ar fi fost posibilă nicăieri altundeva decât în Yellowstone", a declarat John Marzluff, profesor în ştiinţe ale faunei la Universitatea Washington şi coautor al studiului, în contextul în care spaţiile deschise şi puţin împădurite ale parcului au permis observarea de departe a păsărilor, precum şi a lupilor.
Pentru a realiza urmărirea lor, cercetătorii au fixat sisteme minuscule de localizare GPS pe 69 de corbi, un număr impresionant ţinând cont de dificultatea cu care aceste păsări foarte inteligente şi neîncrezătoare pot fi capturate.
"Cea mai mică schimbare în mediul lor poate să le facă suspicioase", a povestit profesorul Loretto, specialist în biologie comportamentală la Universitatea de medicină veterinară din Viena.
Echipa dispunea totodată de datele de deplasare provenite de la 20 de lupi din parc, care fuseseră echipaţi şi ei cu coliere de monitorizare.
Hartă a resurselor
Într-un interval de doi ani şi jumătate cât a durat studiul, cercetătorii au observat un singur caz de corb care să urmeze un lup timp de mai mult de o oră, în condiţiile în care aceste corvide apar foarte repede în locurile în care un animal tocmai a fost ucis de un prădător.
O analiză aprofundată a arătat că, în realitate, corbii se întorc în locurile unde lupii îşi atacă de regulă prada, ceea ce sugerează că aceste păsări au elaborat şi au memorat un fel de hartă a acestor resurse.
Unii corbi parcurg astfel până la 155 de kilometri în zbor într-o singură zi pentru a ajunge în zonele în care ei par să anticipeze prezenţa unor cadavre.
Corbii localizează prada proaspăt ucisă şi graţie anumitor semnale, cum ar fi urletele lupilor. Dar, potrivit cercetătorilor, ei se bazează în primul rând pe memoria lor pentru a efectua această căutare a hranei.
"Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât credeam noi că este posibil", a adăugat John Marzluff, declarându-se el însuşi surprins de această descoperire.
Lupi perdanţi
Zonele de vânătoare ale lupilor nu sunt distribuite la întâmplare, notează Matthias-Claudio Loretto, ci sunt concentrate în anumite sectoare, cum ar fi terenuri plate şi văi deschise.
Aşadar, corbii îşi pot aminti mesele din trecut sau pot repera semne indirecte, cum ar fi oase, pentru a-şi construi hărţile mintale.
Deşi relaţia dintre lup şi corb a fost descrisă în cultura populară ca fiind armonioasă, aceste descoperiri sugerează că ea este "în realitate destul de dezechilibrată", subliniază John Marzluff.
"Corbii beneficiază mult mai mult de pe urma acestui acord decât lupii", a spus el.
Cercetătorii au observat, într-adevăr, lupi care îi alungă pe corbi aplicându-le lovituri cu labele, iar unele haite merg chiar până într-acolo încât atribuie această sarcină unuia dintre membrii lor.
Corbii, care pot transporta fiecare 200 de grame de carne, sunt necrofagi eficienţi, dar şi zgomotoşi şi, prin urmare, riscă să atragă alţi necrofagi în acele zone, în detrimentul lupilor.
Profesorul Marzluff consideră că studiul recent ar putea deschide calea pentru noi cercetări despre modul în care corbii tineri dezvoltă aceste cunoştinţe sofisticate.
"Corbii i-au fascinat întotdeauna pe oamenii, dar nu am anticipat niciodată că ei ar putea stoca informaţii care acoperă mii de kilometri pătraţi în creierele lor, care sunt abia cu puţin mai mari decât vârfurile degetelor noastre mari", a reamintit el.
"I-am subestimat", a adăugat John Marzluff.