Descarcă aplicația DIGI TV
The,Colony,Of,Imperial,Penguins,Stands,In,The,Snow,Near

Populaţiile de pinguini imperiali scad „mai repede decât se preconiza”. Încălzirea globală subţiază gheaţa

Pinguini imperiali. Foto: Shutterstock

Populaţiile de pinguini imperiali din Antarctica scad mult "mai rapid decât se preconiza", din cauza încălzirii globale, care îi privează, în principal, de suficientă banchiză, susţin autorii unui studiu de referinţă publicat marţi.

Numărul de indivizi a scăzut în medie cu 22% în decurs de 15 ani în 16 colonii, reprezentând o treime din populaţia celei mai mari specii de pinguini din lume, studiaţi prin satelit şi localizaţi în Peninsula Antarctică, Marea Weddell şi Marea Bellingshausen, arată cercetarea realizată de British Antarctic Survey şi publicată în revista Nature Communications: Earth & Environment, informează AFP.

"Avem aici o ilustrare extrem de deprimantă a încălzirii globale şi un declin demografic chiar mai rapid decât cel prevăzut, dar nu este prea târziu", a declarat Peter Fretwell, cercetător la acest institut britanic, care a coordonat studiul.

Concluziile acestor noi observaţii sunt "probabil cu circa 50% mai grave" decât cele mai pesimiste estimări realizate cu ajutorul modelelor informatice, a adăugat el, transmite Agerpres.

Cauza principală a acestui declin este încălzirea globală, care subţiază gheaţa pe care trăiesc pinguinii în zonele lor de reproducere.

În ultimii ani, unele colonii au pierdut toţi puii, înecaţi sau morţi de frig după ce gheaţa a cedat, înainte ca aceştia să fie pregătiţi să înfrunte oceanul îngheţat.

Studiul sugerează că numărul pinguinilor imperiali este în scădere încă din 2009, anul începerii monitorizării prin satelit, adică înainte ca încălzirea să înceapă să reducă refacerea anuală a banchizei, potrivit lui Peter Fretwell.

Însă încălzirea globală rămâne principalul factor al declinului acestor populaţii, a adăugat el, antrenând şi alte ameninţări pentru pinguini, cum ar fi creşterea precipitaţiilor sau pătrunderea tot mai frecventă a prădătorilor, precum orcile şi focile.

"Nu este vorba nici de pescuit, nici de distrugerea habitatului, nici de poluare care să provoace declinul acestor populaţii. Este pur şi simplu temperatura gheţii pe care se reproduc şi trăiesc, şi este, fără îndoială, schimbarea climei", a afirmat el.

Potrivit unui studiu realizat în 2020, pinguinii imperiali (Aptenodytes forsteri) numără circa 250.000 de cupluri reproducătoare, toate în Antarctica.

Te-ar putea interesa si:
Pinguinii imperiali pier odată cu topirea în ritm record a banchizei din Antarctica
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică04.10
Luni05.10
Marți06.10
Miercuri07.10
Joi08.10
Vineri09.10
Sâmbătă10.10
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:48 Adancurile Americii de Nord
09:40 Viitorul naturii
10:35 Digi Animal Club
11:05 Universul din faneat?
11:55 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:50 Salbatic e campul de lupta
13:45 Veterinari la datorie
14:10 Veterinari la datorie
14:35 Culorile naturii
15:30 Salbatic cerul
16:25 Misterele apelor fermecate
17:15 Adancurile Americii de Nord
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Salbatic e campul de lupta
20:00 Veterinari la datorie
20:30 Veterinari la datorie
21:00 Lumea vazuta de elefant
21:51 Brigada Canina Anti-Braconaj
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Urangutanii: scoala e o jungla
23:55 Misterele apelor fermecate
00:45 Salbatic cerul
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 Lumea vazuta de elefant
10:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
11:40 Salbatic e campul de lupta
12:35 Veterinari la datorie
13:05 Veterinari la datorie
13:35 O balena cu rezidenta
15:15 in ajutorul mangrovelor
15:30 Salbatic cerul
16:25 Misterele apelor fermecate
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Veterinari la datorie
20:30 Gorilele: Sunetul junglei
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 inalta societate a padurii
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Misterele apelor fermecate
00:45 Salbatic cerul
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 inalta societate a padurii
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Veterinari la datorie
13:55 Gorilele: Sunetul junglei
14:30 in apararea familiei
15:20 Ilegal
15:30 Salbatic cerul
16:25 Misterele apelor fermecate
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Frumusetea pajistilor
21:50 Brigada Canina Anti-Braconaj
22:00 Singuraticul George
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Misterele apelor fermecate
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 Frumusetea pajistilor
10:45 Singuraticul George
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:20 Pinguini la reabilitare
14:30 in apararea familiei
15:20 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Viata coastei: Vanturile valurile
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Ciudateniile abisului
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 Viata coastei: Vanturile valurile
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:25 Vapaie si vipie
15:15 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Salvatorii
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Viitorul naturii
22:00 Viata ca o plaja
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Ciudateniile abisului
00:50 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Salvatorii
09:50 Viitorul naturii
10:50 Viata ca o plaja
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:25 Vapaie si vipie
15:15 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Salvatorii
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Echipa de la curatenie
21:50 Omul cu castorii
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Prietenul meu animalul
23:55 Ciudateniile abisului
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Salvatorii
09:50 Echipa de la curatenie
10:45 Misterele apelor fermecate
11:40 Speranta pentru natura salbatica
12:35 Cu pisica la terapie
13:00 Digi Animal Club
13:35 Cu pisica la terapie
14:00 Silverback liderul grupului
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Talie mica personalitate puternica
17:20 Salvatorii
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Viitorul naturii
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Talie mica personalitate puternica
00:45 Tabara puilor de urs

Partenerii noștri

Gardener And TV Presenter Rachel de Thame Visits The Butterflies In The Glasshouse At RHS Garden Wisley

Misterul aripilor de fluture. Cercetătorii au aflat cum reușesc aceste insecte să scape de păsări în ultima secundă

Modelele de pe aripile fluturilor au rolul de protecţie împotriva unor prădători naturali, inducând...