Descarcă aplicația DIGI TV
Azor - POP_0408

Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân va fi inaugurat în apropiere de București

Cu ocazia Zilei internaționale a animalelor, Fundația Speranța va găzdui un eveniment special, în cadrul căruia va fi inaugurat primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Evenimentul va avea loc pe data de 4 octombrie 2020, între orele 10:30-15:30, la adăpostul Speranța, aflat în Popești-Leordeni, în imediata apropiere a capitalei. Evenimentul va marca începutul unei campanii organizate de Animal Society. Intitulată „Mesagerii Speranței”, aceasta va avea drept obiectiv promovarea adopțiilor de câini din adăpostul Speranța, în special cu sprijinul persoanelor publice.

primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân

Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân

Astfel, mai multe vedete și lideri de opinie dornici să sprijine cauza câinilor fără stăpân au răspuns invitației de a sărbători Ziua internațională a animalelor alături de organizatori și de cei 550 de câini de la adăpostul Speranța. Aceste personalități vor deveni, astfel,  mesageri ai speranței chiar în ziua în care animalele din întreaga lume sunt - sau ar trebui să fie - în centrul atenției.

Invitații vor avea ocazia să facă un tur al adăpostului, să afle povestea sutelor de câini care își așteaptă adoptatorii și să viziteze primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Acesta are o poveste specială și reprezintă un omagiu adus fondatorului organizației internaționale VIER PFOTEN, Heli Dungler, care a luptat pentru bunăstarea animalelor din România timp de aproape două decenii și care s-a stins din viață în mod tragic la începutul acestui an.

primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân

Primul muzeu din România dedicat câinilor fără stăpân

„Pentru noi, Ziua internațională a animalelor a fost mereu un prilej de bucurie, o ocazie de a vorbi despre importanța acestora și de a promova bunăstarea animalelor. Anul aceasta, bucuria ne este umbrită de pierderea lui Heli Dungler, un prieten drag, căruia îi datorăm enorm și care a reușit să schimbe mentalități și să salveze nenumărate animale. Am decis să deschidem, în memoria sa, primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Este vorba despre prima clinică veterinară mobilă folosită vreodată în România, un autobuz adus în țară în 1999 chiar de Heli. Grație unor veterinari dedicați, peste 70.000 de animale au fost sterilizate în aproape 10 ani în această clinică, care a fost dotată cu instrumentarul original și transformată în muzeu.” declară Florina Tomescu, președintele Fundației Speranța.

 

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni12.10
Marți13.10
Miercuri14.10
Joi15.10
Vineri16.10
Sâmbătă17.10
Duminică18.10
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Micile feline salbatice
09:50 Caini si lupi: Frati cu puteri inegale
10:50 Misterele apelor fermecate
11:45 Speranta pentru natura salbatica
12:40 Cu pisica la terapie
13:10 Cu pisica la terapie
13:40 Apetit pantagruelic
14:35 Tabara puilor de urs
15:25 Adancurile Americii de Nord
16:20 Fluturii: eroii naturii
17:15 Apetit pantagruelic
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Echipa de la curatenie
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Fluturii: eroii naturii
09:55 FREE ME WILDLIFE
10:25 FREE ME WILDLIFE
10:55 Echipa de la curatenie
11:50 Misterele apelor fermecate
12:45 Speranta pentru natura salbatica
13:35 Cu pisica la terapie
14:05 Cu pisica la terapie
14:35 Gigantii Europei
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Coasta de gheata
21:50 Pinguini la reabilitare
22:00 Coridoarele vietii
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 Coasta de gheata
10:45 Misterele apelor fermecate
11:40 Speranta pentru natura salbatica
12:35 Cu pisica la terapie
13:05 Cu pisica la terapie
13:35 O balena cu rezidenta
15:15 Koala 112
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Porcii: Sa facem cunostinta!
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 Porcii: Sa facem cunostinta!
11:45 Misterele apelor fermecate
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
14:00 Cu pisica la terapie
14:30 Apele hipopotamului
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Regina apelor
22:00 Simpaticii naturii
22:55 Animale ca noi
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Animale ca noi
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 De dragul cainilor
10:40 Simpaticii naturii
11:35 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:30 Speranta pentru natura salbatica
13:25 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:20 Calcaiul gigantic al lui Ahile
14:30 Apele hipopotamului
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Misterele fluviului Mekong
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Lucratorii din salbaticie
20:30 Lucratorii din salbaticie
21:00 Magia lacului
21:50 Calcaiul gigantic al lui Ahile
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
22:55 Animale ca noi
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Animale ca noi
08:55 Misterele fluviului Mekong
09:45 Magia lacului
10:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
11:35 Speranta pentru natura salbatica
12:30 Lucratorii din salbaticie
13:00 Digi Animal Club
13:35 Lucratorii din salbaticie
14:05 Viata de suricata
14:40 Cei mai rari din lume
15:30 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Salbatic cerul
17:15 Misterele fluviului Mekong
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Lucratorii din salbaticie
20:30 Lucratorii din salbaticie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Nu doar alb si negru
22:55 Animale ca noi
23:50 Salbatic cerul
00:50 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Animale ca noi
08:55 Misterele fluviului Mekong
09:45 De dragul cainilor
10:30 Digi Animal Club
11:05 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:00 Speranta pentru natura salbatica
12:55 Lucratorii din salbaticie
13:25 Lucratorii din salbaticie
14:00 Viata de suricata
14:30 Cei mai rari din lume
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Salbatic cerul
17:15 Misterele fluviului Mekong
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Lucratorii din salbaticie
20:30 Lucratorii din salbaticie
21:00 Antilope
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Animale ca noi
23:55 Salbatic cerul
00:45 Albina nearga

Partenerii noștri

Pisică/ Profimedia

De ce nu trebuie să îți mângâi pisica atunci când te trezește noaptea. Avertismentul unui medic veterinar

Proprietarii de pisici sunt avertizați de un medic veterinar să evite un gest aparent inofensiv...