Descarcă aplicația DIGI TV
Ayam Cemani/ Profimedia

Cum arată cea mai scumpă găină din lume. Este numită „Lamborghini-ul păsărilor de curte” iar prețul ajunge și la 5.000 de dolari

Ayam Cemani/ Profimedia

Există o rasă de găini care nu seamănă deloc cu păsările obișnuite din gospodării. Ayam Cemani, originară din insula Java, Indonezia, este cunoscută pentru aspectul său aproape complet negru și pentru prețurile uriașe la care pot fi comercializate exemplarele rare. Unele păsări au fost vândute cu mii de dolari, iar o pereche poate ajunge la aproximativ 5.000 de dolari.

Potrivit publicației The Takeout, Ayam Cemani este una dintre cele mai exclusiviste rase de păsări de curte din lume. Prețul nu este determinat de gustul cărnii, ci în special de raritatea rasei, aspectul neobișnuit și valoarea exemplarelor pentru reproducere.

Prețurile sunt surprinzătoare încă de la ouă. Șase ouă de Ayam Cemani pot ajunge la aproape 100 de dolari, în timp ce un pui poate costa în jur de 300 de dolari. Pentru un exemplar adult, destinat în special reproducerii, prețul poate urca până la 3.000 de dolari. În cazul unor exemplare sau perechi foarte rare, suma poate ajunge chiar la aproximativ 5.000 de dolari.

Citește și: Ea e Quadzilla, găina cu patru picioare care a cucerit internetul: „Este șefa curții”

De ce este complet neagră

Particularitatea care a făcut rasa celebră este culoarea. Penajul, pielea, picioarele, ghearele și chiar limba sunt negre, iar pigmentarea se regăsește și în interiorul corpului.

Carnea și organele sunt de asemenea foarte închise la culoare, o caracteristică asociată unei particularități genetice numite fibromelanoză. Crescătorii au păstrat această trăsătură de-a lungul generațiilor, transformând Ayam Cemani într-o pasăre foarte căutată de colecționari și crescători.

Ayam Cemani/ Profimedia

Ayam Cemani/ Profimedia

Aspectul spectaculos i-a adus și porecla de „Lamborghini-ul păsărilor de curte”, datorită combinației dintre raritate, exclusivitate și preț.

Doar câteva mii de exemplare

Potrivit estimărilor citate de The Takeout, în lume ar exista aproximativ 3.500 de exemplare Ayam Cemani. Numărul redus contribuie la menținerea prețurilor ridicate și explică de ce pasărea nu poate fi întâlnită în mod obișnuit în magazine sau restaurante.

Citește și: Povestea celei mai bătrâne găini din lume. Are 21 de ani și nimeni nu-i dădea o șansă la viață atunci când a eclozat

Chiar dacă este originară din Indonezia, nici în Java nu este o găină consumată în mod obișnuit. Rasa are și o importanță culturală, fiind asociată cu anumite practici și tradiții locale.

Ayam Cemani/ Profimedia

Ayam Cemani/ Profimedia

Carnea neagră nu are un gust atât de diferit

În ciuda aspectului neobișnuit, carnea nu este considerată radical diferită de cea a unui pui obișnuit. Unele persoane care au gustat-o au descris aroma ca fiind ceva mai intensă, apropiată de cea a cărnii de vânat. 

Există inclusiv preparate realizate cu Ayam Cemani, printre care o supă neagră, însă pentru cei mai mulți cumpărători adevărata valoare a păsării rămâne aspectul și raritatea ei, nu experiența gastronomică.

Te-ar putea interesa si:
Ea e Quadzilla, găina cu patru picioare care a cucerit internetul: „Este șefa curții”
O găină a devenit „mamă” pentru 10 cățeluși, după ce și-a pierdut toate ouăle. Imagini adorabile cu relația dintre pasăre și patrupezi
Imagini virale cu un iepure și o găină: a vrut să-i fure ouăle sau doar cerșea o îmbrățișare?
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică11.10
Luni12.10
Marți13.10
Miercuri14.10
Joi15.10
Vineri16.10
Sâmbătă17.10
08:00 Prietenul meu animalul
08:51 Salvatorii
09:39 Viitorul naturii
10:35 Digi Animal Club
11:10 Misterele apelor fermecate
12:05 Speranta pentru natura salbatica
12:55 Cu pisica la terapie
13:20 Cu pisica la terapie
13:50 Salvand Carpatii: in regatul ursului
15:20 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Adancurile Americii de Nord
17:20 Micile feline salbatice
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Caini si lupi: Frati cu puteri inegale
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Micile feline salbatice
09:50 Caini si lupi: Frati cu puteri inegale
10:50 Misterele apelor fermecate
11:45 Speranta pentru natura salbatica
12:40 Cu pisica la terapie
13:10 Cu pisica la terapie
13:40 Apetit pantagruelic
14:35 Tabara puilor de urs
15:25 Adancurile Americii de Nord
16:20 Fluturii: eroii naturii
17:15 Apetit pantagruelic
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Echipa de la curatenie
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Fluturii: eroii naturii
09:55 FREE ME WILDLIFE
10:25 FREE ME WILDLIFE
10:55 Echipa de la curatenie
11:50 Misterele apelor fermecate
12:45 Speranta pentru natura salbatica
13:35 Cu pisica la terapie
14:05 Cu pisica la terapie
14:35 Gigantii Europei
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Coasta de gheata
21:50 Pinguini la reabilitare
22:00 Coridoarele vietii
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 Coasta de gheata
10:45 Misterele apelor fermecate
11:40 Speranta pentru natura salbatica
12:35 Cu pisica la terapie
13:05 Cu pisica la terapie
13:35 O balena cu rezidenta
15:15 Koala 112
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Misterele apelor fermecate
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Porcii: Sa facem cunostinta!
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 Porcii: Sa facem cunostinta!
11:45 Misterele apelor fermecate
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
14:00 Cu pisica la terapie
14:30 Apele hipopotamului
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Ciudateniile abisului
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Regina apelor
22:00 Simpaticii naturii
22:55 Animale ca noi
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Animale ca noi
08:55 Ciudateniile abisului
09:50 De dragul cainilor
10:40 Simpaticii naturii
11:35 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:30 Speranta pentru natura salbatica
13:25 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:20 Calcaiul gigantic al lui Ahile
14:30 Apele hipopotamului
15:25 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Adancurile Americii de Nord
17:15 Misterele fluviului Mekong
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Lucratorii din salbaticie
20:30 Lucratorii din salbaticie
21:00 Magia lacului
21:50 Calcaiul gigantic al lui Ahile
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
22:55 Animale ca noi
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Urangutanii: scoala e o jungla
08:00 Animale ca noi
08:55 Misterele fluviului Mekong
09:45 Magia lacului
10:40 Minuni din Triunghiul Coralilor
11:35 Speranta pentru natura salbatica
12:30 Lucratorii din salbaticie
13:00 Digi Animal Club
13:35 Lucratorii din salbaticie
14:05 Viata de suricata
14:40 Cei mai rari din lume
15:30 Urangutanii: scoala e o jungla
16:20 Salbatic cerul
17:15 Misterele fluviului Mekong
18:10 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:05 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Lucratorii din salbaticie
20:30 Lucratorii din salbaticie
21:00 De dragul cainilor
21:50 Nu doar alb si negru
22:55 Animale ca noi
23:50 Salbatic cerul
00:50 Urangutanii: scoala e o jungla

Partenerii noștri

Golden Labrador dog in park sniffing

„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența artificială

Când nu aleargă prin iarba de la ferma sa situată lângă oraşul Bangalore, capitala tehnologică a...