Un câine vagabond și-a salvat singur viața când a intrat într-o clinică veterinară și a cerut ajutor.
Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale clinicii. Câinele, aflat într-o condiție deplorabilă, a intrat singur pe ușa cabinetului, legănându-se pe picioare, iar medicii veterinari i-au sărit imediat în ajutor.
La prima vedere, patrupedul părea să sufere de subnutriţie şi de o unghie crescută în carne, ce îi cauza șchiopătatul. Însă la o consultație mai amănunțită, veterinarii au descoperit că acesta avea o tumoră în zona genitală, necesitând chimioterapie.
"E foarte bine. E fericit, inteligent și foarte diferit de când a venit aici, a declarat Silva, unul dintre veterinari. "Nu mai are sângerări și nu prezintă semne de durere. El a reacționat bine la prima ședință de chimioterapie și vom evalua fiecare nouă procedură pentru a afla de câte va avea nevoie"
Silva l-a primit pe patruped în casa ei și are grija ca acesta să-și primească tratamentul zilnic.
Cazul a devenit viral pe internet, iar clinica a primit numeroase apeluri de la locuitorii orașului, interesați să-l adopte, însă niciunul dintre ei nu s-a prezentat pentru a completa documentele necesare adopției.
De asemenea, a început o strângere de fonduri online pentru a acoperi costurile îngrijirii câinelui, însă suma a depășit imediat obiectivul de 713 dolari.
- Te-ar putea interesa si:
- Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
- Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
- Rasa de câini care poate trăi peste 12 ani. Este considerată companionul perfect pentru viața de apartament