Descarcă aplicația DIGI TV
Regina Elisabeta și câinii ei/ Profimedia

Sacrificiul pe care Regina Elisabeta a II-a l-a făcut pentru câinii săi: „A vrut să pună punct”

Regina Elisabeta și câinii ei/ Profimedia

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoția. Suverana a lăsat în urmă o moștenire monumentală, după 70 de ani istorici de domnie, dar și câțiva câini, pe care i-a iubit incredibil de mult. 

De-a lungul domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a fost o mare iubitoare de animale și a deținut nenumărați câini,  aproximativ peste 30 dintre aceștia fiind din rasa ei preferată, respectiv Corgi Galez. Corgii regali sunt cunoscuți în întreaga lume. Imaginea lor este asociată cu Regina, iar pe parcursul anilor le-au fost dedicate numeroase statui și opere de artă.

Regina și-a iubit foarte mult animalele de companie, cu toate acestea, ea a făcut un sacrificiu emoționant. În urmă cu șapte ani, suverana și-a exprimat decizia de a nu mai crește niciun corgi, pentru a nu „lăsa niciun câine tânăr în urmă”.

Citește și: Oamenii care au ca animale de companie câini din rasa Corgi o vor onora pe Regina Elisabeta cu o paradă în fața Palatului Buckingham

„Nu voia să mai aibă câini tineri. Nu voia să lase niciun câine tânăr în urmă. A vrut să pună punct. Nu am dreptul să încerc să o forțez să continue să aducă pui dacă ea nu vrea”, a declarat consilierul regal Monty Roberts, pentru revista Vanity Fair în 2015.

Acum, după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, toată lumea se întreabă ce se va întâmpla cu iubiții ei câini și cine va avea grijă în continuare de ei. Suverana a lăsat în urmă doi câini din rasa Corgi, pe Muick și Sandy, un Dorgi, care este o încrucișare de Corgi şi Dachshund, pe nume Candy, și doi câini din rasa Cocker Spaniol. Dintre toți, cei mai cunoscuți sunt câinii din rasa Corgi, aceștia însoțind-o pe Regină peste tot și chiar fiind subiectul unui film de animație intitulat „Cățeii Reginei”. 

Ducele de York, prințul Andrew, şi fosta sa soție vor avea grijă de câinii din rasa corgi ai regretatei Regine Elisabeta a II-a. O purtătoare de cuvânt a lui Andrew a declarat că el şi Sarah îi vor lua pe Muick şi pe Sandy, doi câini din rasa corgi pe care suverana i-a primit în dar de la fiul ei. 

Citește și: Povestea câinilor reginei Elisabeta a II-a. S-a anunțat oficial la cine vor ajunge corgii regretatei suverane

Primul Corgi al Reginei Elisabeta a II-a s-a numit Susan şi a fost un dar primit de la tatăl ei, Regele George al VI-lea, la împlinirea a 18 ani. De-a lungul vieții, ea a deținut peste 30 de câini din această rasă, toți urmașii ai lui Susan.

Angela Kelly, stilista Reginei și una dintre cele mai apropiate confidente ale ei, a dezvăluit cum câinii ei întotdeauna „aduceau zâmbetul pe fețele tuturor” în noua sa carte, The Other Side of the Coin, The Queen, the Dresser and the Wardrobe. Ea a adăugat că doi dintre cei mai noi câini ai Reginei, Muick și Sandy, au fost o „bucurie constantă” pentru ea în timpul pandemiei. 

Te-ar putea interesa si:
Câinele tău evită să te privească în ochi? 5 semne subtile care arată că animalul de companie suferă în tăcere
De ce câinii mari trăiesc mai puțin comparativ cu cei mici. Descoperirea cercetătorilor despre îmbătrânirea celulară
Cum îți pregătești câinele pentru artificiile de sărbători. Metoda recomandată de veterinari începe cu 6 săptămâni înainte
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică08.11
Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 De dragul cainilor
10:30 Digi Animal Club
11:00 Jaguarul: Puterea junglei
11:50 Toate creaturile
12:00 Calendarul Naturii
12:55 Asia: in spatele camerei
13:45 Minunile oceanului
14:15 Minunile oceanului
14:45 Marele Pacific
15:35 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Viata la ecuator
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Corsica Salvatica
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Odiseea sepiei
10:40 Picnicul ursuletilor
11:35 Calendarul Naturii
12:30 Asia: in spatele camerei
13:30 Minunile oceanului
14:00 Minunile oceanului
14:30 Toate creaturile
14:40 Marele Pacific
15:30 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:05 Asia: in spatele camerei
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Actiune si venin
21:30 Actiune si venin
22:00 Banditi mascati
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Ascuns privirii
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Banditi mascati
10:40 Calendarul Naturii
11:35 Asia: in spatele camerei
12:30 Minunile oceanului
13:05 Minunile oceanului
13:35 Haos si maimutareli
14:25 Toate creaturile
14:40 Muntii: Porti de rai
15:30 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:00 Feline mari nonstop
20:00 Minunile oceanului
20:30 Minunile oceanului
21:00 Antilope
22:00 Prieteni cu penaj
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Ascuns privirii
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:45 Antilope
10:45 Prieteni cu penaj
11:40 Calendarul Naturii
12:35 Feline mari nonstop
13:40 Minunile oceanului
14:10 Minunile oceanului
14:40 Muntii: Porti de rai
15:30 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:00 Feline mari nonstop
20:05 Veterinari la datorie
20:35 Veterinari la datorie
21:00 Actiune si venin
21:30 Actiune si venin
22:00 Vapaie si vipie
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Ascuns privirii
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:50 Actiune si venin
10:25 Vapaie si vipie
11:20 Calendarul Naturii
12:15 Feline mari nonstop
13:20 Veterinari la datorie
13:45 Veterinari la datorie
14:15 Simpaticii naturii
15:05 Toate creaturile
15:15 Toate creaturile
15:30 De dragul cainilor
16:20 Ascuns privirii
17:15 Speranta pentru natura salbatica
18:10 Calendarul Naturii
19:00 Feline mari nonstop
20:05 Veterinari la datorie
20:35 Veterinari la datorie
21:00 De dragul cainilor
21:45 Ilegal
22:00 TERIBILELE TaRaTOARE: Armata
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Ascuns privirii
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:50 De dragul cainilor
10:40 TERIBILELE TaRaTOARE: Armata
11:40 Calendarul Naturii
12:35 Feline mari nonstop
13:40 Veterinari la datorie
14:10 Veterinari la datorie
14:35 Periculosii naturii
15:25 De dragul cainilor
16:15 Insule
17:10 Speranta pentru natura salbatica
18:05 Dinastii (Sezonul 2)
19:00 Feline mari nonstop
20:05 Veterinari la datorie
20:35 Veterinari la datorie
21:00 Pete si dungi
21:50 Ilegal
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Corsica Salvatica
23:55 Insule
00:50 De dragul cainilor
08:00 Corsica Salvatica
08:55 Speranta pentru natura salbatica
09:50 Pete si dungi
10:45 Dinastii (Sezonul 2)
11:45 Feline mari nonstop
12:45 Toate creaturile
13:00 Digi Animal Club
13:35 Veterinari la datorie
14:05 Veterinari la datorie
14:35 Filmul elanului
15:25 De dragul cainilor
16:15 Insule
17:10 Speranta pentru natura salbatica
18:05 Dinastii (Sezonul 2)
19:00 Feline mari nonstop
20:05 Veterinari la datorie
20:35 Veterinari la datorie
21:00 De dragul cainilor
21:45 Ilegal
22:00 Bird Watching: Arta rabdarii
22:55 Corsica Salvatica
23:55 Insule
00:55 De dragul cainilor

Partenerii noștri

Solenopsis,Invicta,Walking,On,A,Wooden,Floor.

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

O invazie de proporții îngrijorătoare pune pe jar locuitorii din sudul Statelor Unite. Milioane de...