Descarcă aplicația DIGI TV
Marigold/ Profimedia

El e câinele care pare ”încălțat”. Cum explică angajații unui adăpost petele galbene pe care le are pe labe

Marigold/ Profimedia

Acest câine din rasa Lurcher a impresionat pe toată lumea cu aspectul său ciudat. Patrupedul pare că poartă mănuși de cauciuc galbene la toate labele, însă adevărul este că blana lui colorată din zona aceea este ceea ce îl face diferit de restul cățeilor. 

Marigold, în vârstă de trei ani, care a fost adusă de curând la un centru de adopție, a uimit toți angajații cu aspectul său fizic. Aceștia au făcut publice mai multe imagini pe rețelele de socializare, fiind impresionați de faptul că labele acestuia au o culoare neobișnuită, dând aspectul unor mănuși de cauciuc galbene. Cățelușa a reușit să-i surprindă pe internauți cu aspectul său bizar, imaginile devenind virale. 

Marigold/ Profimedia

Marigold/ Profimedia

Citește și: „Câinele meu îmi manipulează iubita”. Acest patruped reușește să obțină tot ce dorește de la iubita stăpânului său

În momentul în care angajații unei organizații de caritate pentru animale au găsit-o pe Marigold rătăcind prin împrejurimi, aceștia s-au înteresat imediat cum a ajuns să aibă blana de pe picioare colorată în acest mod. Ei consideră că patrupedul a fost pătat de un pesticid după ce a alergat prin câmpul unui fermier. 

„Este un mister cu privire la modul în care Marigold a ajuns să aibă labele colorate cu acest galben. Acestea ar fi putut deveni așa din cauza pesticidelor sau a vopselei după ce a alergat prin câmpurile fermierilor sau ar putea fi de la un spray cu iod pentru durerile de picioare, în cazul în care a fost tratată la un moment dat. Cred că nu vom știi niciodată care este adevărul.

Citește și: Câinii sunt mai emotivi decât oamenii. Un nou studiu a arătat că patrupezii pot fi triști luni de zile dacă pierd un prieten

Marigold/ Profimedia

Marigold/ Profimedia

De ceva timp a început să se estompeze culoarea și suntem sigur că-și va reveni curând la culoarea ei albă. Nouă ne-au plăcut atât de mult labele ei galbene, încât am numit-o Marigold. Ea pare că și-a pus mănuși și se apucă de curățenia de primăvară. Deoarece Marigold era rătăcită, știm foarte puține despre ea și nu credem că a mai locuit într-o casă înainte. Așa că va avea nevoie de proprietari care să-i dea timp să se stabilească. Poate părea sperioasă la început, însă odată ce ajunge să te cunoască și are încredere în tine, se bucură de atenție.”, a povestit CEO-ul organizației, Rachel Jones. 

Te-ar putea interesa si:
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Rasa de câini care poate trăi peste 12 ani. Este considerată companionul perfect pentru viața de apartament
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul 78 până la ieșire
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni05.10
Marți06.10
Miercuri07.10
Joi08.10
Vineri09.10
Sâmbătă10.10
Duminică11.10
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 Lumea vazuta de elefant
10:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
11:40 Salbatic e campul de lupta
12:35 Veterinari la datorie
13:05 Veterinari la datorie
13:35 O balena cu rezidenta
15:15 in ajutorul mangrovelor
15:30 Salbatic cerul
16:25 Misterele apelor fermecate
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Veterinari la datorie
20:30 Gorilele: Sunetul junglei
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 inalta societate a padurii
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Misterele apelor fermecate
00:45 Salbatic cerul
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 inalta societate a padurii
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Veterinari la datorie
13:55 Gorilele: Sunetul junglei
14:30 in apararea familiei
15:20 Ilegal
15:30 Salbatic cerul
16:25 Misterele apelor fermecate
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Frumusetea pajistilor
21:50 Brigada Canina Anti-Braconaj
22:00 Singuraticul George
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Misterele apelor fermecate
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 Frumusetea pajistilor
10:45 Singuraticul George
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:20 Pinguini la reabilitare
14:30 in apararea familiei
15:20 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Adancurile Americii de Nord
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 FREE ME WILDLIFE
21:30 FREE ME WILDLIFE
22:00 Viata coastei: Vanturile valurile
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Ciudateniile abisului
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Adancurile Americii de Nord
09:50 FREE ME WILDLIFE
10:20 FREE ME WILDLIFE
10:50 Viata coastei: Vanturile valurile
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:25 Vapaie si vipie
15:15 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Salvatorii
18:15 Minuni din Triunghiul Coralilor
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Viitorul naturii
22:00 Viata ca o plaja
22:55 Urangutanii: scoala e o jungla
23:50 Ciudateniile abisului
00:50 Tabara puilor de urs
08:00 Urangutanii: scoala e o jungla
08:55 Salvatorii
09:50 Viitorul naturii
10:50 Viata ca o plaja
11:45 Minuni din Triunghiul Coralilor
12:40 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Cu pisica la terapie
13:55 Cu pisica la terapie
14:25 Vapaie si vipie
15:15 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Ciudateniile abisului
17:20 Salvatorii
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Echipa de la curatenie
21:50 Omul cu castorii
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
23:00 Prietenul meu animalul
23:55 Ciudateniile abisului
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Prietenul meu animalul
08:55 Salvatorii
09:50 Echipa de la curatenie
10:45 Misterele apelor fermecate
11:40 Speranta pentru natura salbatica
12:35 Cu pisica la terapie
13:00 Digi Animal Club
13:35 Cu pisica la terapie
14:00 Silverback liderul grupului
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Talie mica personalitate puternica
17:20 Salvatorii
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Viitorul naturii
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Talie mica personalitate puternica
00:45 Tabara puilor de urs
08:00 Prietenul meu animalul
08:51 Salvatorii
09:39 Viitorul naturii
10:35 Digi Animal Club
11:10 Misterele apelor fermecate
12:05 Speranta pentru natura salbatica
12:55 Cu pisica la terapie
13:20 Cu pisica la terapie
13:50 Salvand Carpatii: in regatul ursului
15:20 Ilegal
15:30 Tabara puilor de urs
16:25 Adancurile Americii de Nord
17:20 Micile feline salbatice
18:15 Misterele apelor fermecate
19:10 Speranta pentru natura salbatica
20:00 Cu pisica la terapie
20:30 Cu pisica la terapie
21:00 Caini si lupi: Frati cu puteri inegale
22:00 O familie in salbaticie
22:30 O familie in salbaticie
22:55 Prietenul meu animalul
23:50 Adancurile Americii de Nord
00:45 Tabara puilor de urs

Partenerii noștri

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute/ Profimedia

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Toamna aduce plimbări mai răcoroase și peisaje spectaculoase, însă grămezile de frunze căzute pot...