Imaginea cu un câine care este cărat în brațe de un bărbat în timp ce trec granița cu Polonia din Ucraina a devenit virală. Povestea reală din spatele acestei fotografii a fost dezvăluită chiar de stăpâna patrupedului.
După ce Rusia a invadat Ucraina și totul s-a transformat într-un conflict militar uriaș, mulți ucraineni au decis să părăsească țara natală, mutându-se în țările vecine precum România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Imagini cu refugiații au fost distribuite pe tot internetul, însă o fotografie a reușit să atingă inimile internauților de pretutindeni. În imagine se poate observa cum un câine este cărat de un bărbat, în timp ce trec împreună granița cu Polonia.
Acum, Alisa Teptiuk, în vârstă de 35 de ani, stăpâna patrupedului care este stabilită temporar în țara vecină, a explicat cum a devenit celebru câinele familiei, numit Pulya. Fotografia, făcută cu un telefon mobil de o soție și de o mamă epuizată, în timp ce familia ei fugea din Ucraina pentru a-și salva viața, s-a viralizat imediat lăsând în urmă multe întrebări și îngrijorări.
Până luna trecută, Alisa și soțul ei, Dmytro, au locuit la Kiev cu cele două fiice și un ciobanesc german. Aveau o viață liniștită și fericită, copiii mergeau la școală, iar Pulya își petrecea zilele între plimbări și somn. Acum Alisa, copiii și câinele lor sunt refugiați la Varșovia, unde sunt în siguranță și aproape de mama și sora ei. Soțul acestei s-a întors în Ucraina, încercând să aibă grijă de părinții săi și să le apere casa.
Citește și: Trei urși au fost salvați dintr-un sanctuar din Ucraina. Animalele au primit o nouă casă în Germania
Având în vedere că orașul natal al Alisei este puternic bombardat, această este foarte speriată și încearcă să-și țină sentimentele ascunse în fața fiicelor ei. Singurul lucru care o mai liniștete este câinele lor Pulya.
„Este o mângâiere pentru noi toți. E bătrână, dar e iubitoare și blândă. Nu am putut să o lăsăm în urmă. Pulya face parte din familie. Este un ciobanesc german de 12 ani si jumatate. Am cumpărat-o în prima zi a concediului meu de maternitate când avea aproape patru luni. Ea a trecut prin cele mai fericite și mai triste momente din viață alături de noi. Ea ne înțelege și ne iubește și o iubim foarte mult și vom face totul pentru a avea grijă de ea și s-o ținem în siguranță. Nimeni nu ne-a putut convinge că Pulya ar putea fi lăsată în urmă. Nu a fost posibil, nici nu ne-am gândit la asta. Este un simbol al iubirii, devotamentului, hotărârii, reprezintă familia noastră, viețile pe care le-am avut, viețile pe care le-am lăsat în urmă. Pulya este singura noastră constantă în toată această nebunie”, a povestit Alisa.
Pulya, al cărei nume se traduce din ucraineană în română prin „Glonț”, a călătorit cu familia ei de nouă persoane, plus câinele mamei Alisei, Kolt, în vârstă de patru ani, într-o mașină mică, aproape 145 de kilometri, îndreptându-se spre Polonia.
„A fost ideea mea să merg la graniță, dar a fost foarte dureros să-mi părăsesc casa. Tatăl meu a murit pe neașteptate pe 23 februarie. Avea doar 59 de ani, iar eu și Dmytro am încercat totul pentru a-l înmormânta, dar este încă la morgă pentru că a izbucnit războiul pe 24 februarie, a doua zi după moartea sa. Oamenii plecau de la Kiev, în timp ce soțul meu Dmytro și cu mine încercam să rezolvăm documentele funerare în tot orașul pentru a-l îngropa pe tata. Am trecut de la morgă la agenție de pompe funebre, la parchet, la oficiu de registratură, din nou la morgă și la agenția de pompe funebre. Sirenele sunau peste tot și tancurile circulau prin oraș. Am strâns aproape toate documentele, am rezervat un restaurant pentru un serviciu de comemorare și apoi am descoperit că oficiul de registratură a fost evacuat, ceea ce ne-a lăsat fără documentul final de care aveam nevoie. În cele din urmă, însă, crematoriul nu a mai acceptat pe nimeni. Deci bietul meu tată este încă la morgă. Sper că atunci când mă întorc, el va mai fi acolo. Îi voi face cea mai bună înmormântare posibilă.
A fost sfâșietor, dar a trebuit să plecăm. Ne-am strâns cinci adulți, patru copii și cei doi câini ai noștri într-o mașină Peugeot 307 și am plecat din Kiev. Am umplut fiecare spațiu, mama mea, eu și sora mea, cei doi soți ai noștri, cei patru copii și doi câini mari Pulya și Kolt. Am condus timp de 16 ore până într-un sat la aproximativ 145 de kilometri de Kiev și apoi ne-am oprit”, a continuat aceasta.
Pe măsură ce familia mergea cu mașina spre Polonia, traficul s-a intensificat, iar lor li s-a comunicat ca va mai dura până la trei, chiar și cinci zile, să intre în țara vecină.
„Am decis să părăsim satul mai târziu, la scurt timp după ce am ajuns, pentru că era prea periculos să stăm nemișcați, chiar și acolo. Pe măsură ce ne apropiam de graniță, erau multe mașini la coadă și ni s-a spus că va dura următoarele trei, sau poate cinci zile până ajungem la graniță cu mașina. Nu am vrut să stăm la coadă fără adăpost. Așa că am decis să mergem pe jos ultimii 16 kilometri. Am plecat la patru dimineața. Erau minus șapte grade. A fost o călătorie grea în jurul munților și râurilor. Copiii noștri plângeau pentru că era atât de frig. Voiam și eu să plâng, simțeam lacrimile în ochi, dar nu îmi permiteam să plâng, nu mă puteam da bătută. Fusese ideea mea să merg la graniță, eram aproape acolo și trebuia să continuăm”, a adăugat aceasta.
Fotografia celebră a fost făcută în ultimii kilometri de mers pe jos. „Pulya a fost fantastică. A mers mult pe drum, dar e bătrână și trebuia să se oprească pentru a se odihni și apoi s-a chinuit să se ridice pe picioare și era din ce în ce mai obosită. Am oprit mașinile ca să cerșesc ajutor, dar toată lumea a refuzat. Ne-au spus să lăsăm câinii, să ne salvăm familia. Nu au înțeles, câinii noștri sunt și familia noastră, deci vine și Pulya. Ea a trecut prin toate cu noi, vremuri bune, zile fericite, momente grele, tristețe și acum război și exil. Și Kolt la fel. El este câinele mamei mele și tot ce i-a mai rămas din viața anterioară, el este confortul ei. Așa că am mers mai departe și când Pulya a refuzat să mai meargă din cauza oboselii, Dmytro a ridicat-o pe umărul lui și a cărat-o. Am făcut o fotografie fără să mă gândesc prea mult la asta. Presupun că am vrut doar să surprind momentul. Dar acum știu cât de special este. Arată lumii dragostea și devotamentul nostru. Suntem doar o familie obișnuită care se iubește.
Pulya avea 37 de kilograme când mergeam spre graniță. Acum are 35 de kilograme. Era atât de calmă. Cred că a înțeles că trebuie să continuăm să ne mișcăm și trebuia să ne lase să o ajutăm. Este un câine frumos. A reacționat calm la ridicare, nu s-a chinuit. Am ajuns la graniță, toți cei 11 membri ai familiei, inclusiv câinii și ne-am odihnit câteva ore. Am putut vedea șiruri de corturi roșii și o mulțime mare. O femeie mi-a cerut să-i iau fiica de 11 ani cu noi, cineva o aștepta în Polonia. Am fost de acord desigur. Decizia de a ne părăsi casa a fost grea din punct de vedere fizic și psihologic și am putut vedea o mulțime de oameni în jurul nostru având nevoie de ajutor și de medicamente. Ne-am odihnit într-un cort aproximativ șapte ore împreună, câinii și cei cinci copii. Eram epuizați, triști și aveam picioarele umede, dar am reușit. Eram în siguranță”, a mai spus Alisa.
