Comunicat de presă - Prima tranșă de echipamente ATI donate de Grupul Digi a ajuns la spitalele din țară.

 Primele kit-uri de ventilare mecanică a pacienților infectați cu COVID-19, achiziționate de Grupul Digi pentru spitalele din linia întâi, au fost livrate acestora în perioada 22 - 25.05.2020. Următoarele tranșe vor fi livrate pe măsură ce sosesc de la furnizori.
 Beneficiarii sunt pacienții spitalelor din București, Brașov, Constanța, Craiova, Oradea și Timișoara
 În cadrul aceleiași acțiuni de solidaritate cu sistemul de sănătate, mai multe unități spitalicești din Capitală vor primi, în zilele următoare, paturi ATI și ecografe performante

Prima tranșă a donației de echipamente pentru tratamentul cazurilor critice de COVID-19, aflate la terapie intensivă, a fost realizată de Grupul Digi | RCS & RDS, în perioada 22 - 25.05.2020. Kit-urile de echipamente ATI care includ ventilatoare, infuzomate, injectomate, stații de monitorizare, aparate ecograf și paturi au fost distribuite către: Institutul Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala Prof. Dr. Dan Theodorescu București, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Spitalul Filantropia Craiova, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, Spitalul Clinic Municipal Oradea, Spitalul Victor Babeș Timișoara.

Este un dar neprețuit, pentru că el ne va permite să îngrijim pacienții gravi, în condiții optime, să îi putem monitoriza corect și să putem interveni atunci când lucrurile se complică. Este cu atât mai de apreciat cu cât în condițiile actuale, știm cu toții, cât de greu este să achiziționezi ventilatoare, monitoare, defibrilatoare, paturi de terapie intensivă, ecografe, infuzomate, injectomate. Știm care este efortul depus în spatele achiziționării acestor materiale și echipamente medicale. Vă mulțumim mult că vom putea furniza îngrijiri de calitate mult mai bună pacienților care ni se adresează, a declarat Andreea Moldovan, director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov.

Vorbim de o donație pentru clinica de ATI. În clinicile de ATI, așa cum foarte bine știți, sunt foarte mulți pacienți critici. Acest echipament înseamnă un confort mai mare pentru pacient și, pe de altă parte, înseamnă mai multă siguranță în administrarea medicației de către personal și, bineînțeles, în ceea ce privește monitorizarea pacientului. Întotdeauna este nevoie de clinici de ATI, este de un real ajutor și ne bazăm pe aceste donații, a declarat pentru Digi24 Radu Liviu, manager al Spitalului Filantropia din Craiova.

Donații constând în paturi ATI și ecografe se vor realiza, pe parcursul acestei săptămâni, și către spitalele din București – Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, Institutul Național de Endocrinologie C.I. Parhon, Spitalul Elias, Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon.

Restul echipamentelor se vor livra pe parcursul lunilor iunie-iulie, în funcție de termenele comunicate de furnizor, sporind capacitatea spitalelor de a trata un număr mai mare de pacienți suferinzi de COVID-19, dar și de alte afecțiuni.

Donația face parte din efortul Digi | RCS & RDS de a ajuta comunitatea din România să fie mai pregătită în fața pandemiei generate de virusul SARS-COV-2, achiziția și plata echipamentelor esențiale fiind realizate în luna martie. Valoarea totală a donației pentru spitale, respectiv a celor 60 de kituri de ventilare mecanică achiziționate de către Digi România direct de la producătorul de top MindRay, precum și de la alți producători, este de peste 1,6 milioane EUR.

Suplimentar, pentru a susține efortul autorităților de creștere a capacității de testare COVID-19 în România, la sfârșitul lunii aprilie, Grupul Digi | RCS & RDS a finalizat achiziționarea echipamentelor de extracție ARN și RT-PCR (inclusiv accesoriile) și 2.000 de kit-uri de testare pentru două laboratoare, în valoare totală de 600.000 lei. Un laborator și 500 de teste au fost donate Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, iar cel de-al doilea laborator și 1.500 de teste fac obiectul unui parteneriat cu Centrul de Diagnostic și Tratament ProVita din București, urmând a fi folosite conform nevoilor Ministerului Sănătății.