Comunicat de presă - Pe Film Now vara se vede prin ochi de copil și te surprinde cu producții mult așteptate.

Dacă suflul nou este ceea ce îți lipsea pentru a avea un început de vară binemeritat, Film Now rezolvă această problemă și aduce producții pliate pe fiecare gen.

De Ziua Copilului, descoperi magia clasică, într-o viziune de o căldură fantastică, cu Marele Uriaș Prietenos/ The BFG, de la ora 20:00. Într-o noapte, fiindu-i greu să adoarmă, Sophie vede un uriaş la geamul orfelinatului și este răpită de acesta. Fetiţa e nevoită să rămână, din acest moment, în Ţara Uriaşilor, unde descoperă că există uriaşi prietenoşi, dar şi uriaşi periculoşi; noul ei prieten este bun, dar acum se află şi el în pericol. Oscilând între lumea de acasă şi tărâmul recent descoperit, Sophie învaţă meşteşugul uriaşilor în timp ce încearcă să se salveze şi să îl ajute pe Marele Uriaş Prietenos. Urmărește, doar pe Film Now, un film de Steven Spielberg, după celebra carte a romancierului Roald Dahl.

În premieră TV, sâmbătă, 18 iunie, de la ora 20:00, ai comedia romantică Te urăsc, Te iubesc/ The Hating Game (2021). Hotărâtă să atingă succesul în carieră fără compromisuri, Lucy (interpretată de Lucy Hale) pornește o luptă fără scrupule împotriva eficientului și enervantului ei rival Joshua (interpretat de Austin Stowell). Dar planul i se încurcă în faza de execuție, pentru că Lucy se simte tot mai atrasă de acest bărbat pe care, până nu de mult timp, îl ura din tot sufletul. 

Tot în premieră, pe 22 iunie, Lakewood (2021) îți aduce o poveste tulburătoare. Amy suferă după pierderea soțului ei, dar încearcă să facă față situației, alături de fiul ei adolescent, cu care locuiește într-un mic orășel american. Într-o zi, pe când face jogging în pădure, își găsește orașul aruncat în haos, atunci când focuri de armă sunt trase în școala în care învață copilul ei. Urmărește, pe Film Now, Lakewood, începând cu ora 22:10.

Pe Jada Pinkett Smith, Regina Hall, Tiffany Haddish și Queen Latifah le descoperi în comedia nebună Dezmăţ cu fetele/ Girls Trip (2017), sâmbătă, 25 iunie, de la ora 21:45. Patru vechi prietene, acum fiecare cu propria viață, hotărăsc să meargă împreună în New Orleans pentru un festival. Timp de câteva zile, legături uitate se vor reînnoda, iar ele își vor redescoperi latura rebelă. Dar toate acestea vor amenința cu distrugerea unei prietenii care părea indestructibilă. 

Iar duminică, 26 iunie, de la ora 21:50, ai programată o comedie franțuzească de acțiune, adaptată după o celebră serie manga: Un detectiv afemeiat/ Nicky Larson: City Hunter (2019). Nick Larson e un bodyguard de treabă și un detectiv de excepție. Dar când un tip misterios apelează la el pentru periculoasa misiune de a recupera parfumul lui Cupidon (care te face să te îndrăgostești de oricine îl folosește), Nick va face victimă după victimă, uneori chiar fără să vrea. 

Multe filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaților Digi TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

# Marele Uriaș Prietenos

The BFG - 2016, Vertical

Miercuri, 01 iunie, la 20:00

Regia: Steven Spielberg

Cu: Bill Hader, Mark Rylance, Rebecca Hall

# Te urăsc, te iubesc

THE HATING GAME - 2021, Prorom

În premieră TV, sâmbătă, 18 iunie, la 20:00

Regia: Peter Hutchings

Cu: Austin Stowell, Lucy Hale

# Lakewood

LAKEWOOD - 2021, Vertical

În premieră TV, miercuri, 22 iunie, la 22:10

Regia: Phillip Noyce

Cu: Naomi Watts

# Girls Trip: Dezmăţ cu fetele
GIRLS TRIP - 2017, Universal

Sâmbătă, 25 iunie, la 21:45

Regia: Malcolm D. Lee

Cu: Jada Pinkett Smith, Kate Walsh, Larenz Tate, Mike Colter, Regina Hall, Tiffany Haddish

# Un detectiv afemeiat

NICKY LARSON: CITY HUNTER - 2019, Prorom

Duminica, 26 iunie, la 21:50

Regia: Philippe Lacheau

Cu: Elodie Fontan, Pamela Anderson, Philippe
Lacheau, Tarek Boudali