Comunicat de presă - La Film Now, aprilie vine cu suflu proaspăt și se transformă în luna premierelor.

Pe 03 aprilie, de la ora 20:00, vezi, în premieră TV, Blacklight (2022), cel mai proaspăt film de acțiune cu Liam Neeson. El este Travis Block, agent guvernamental într-o zonă sensibilă - se ocupă de   „îndepărtarea" agenților ale căror acoperiri au fost expuse. Travis descoperă, însă, o conspirație mortală în propria tabără, iar ramificațiile acesteia ating cele mai înalte eșaloane ale puterii, amenințându-i atât viața, cât și propria familie. 

Lupta/ Embattled (2020) e programat vineri, 08 aprilie, de la ora 21:30, în premieră TV. Crescut de un tată agresiv, Cash Boykins (interpretat de Stephen Dorff) și-a abandonat familia când al doilea fiu al său s-a născut cu sindromul Williams. De-a lungul anilor, a făcut o carieră de succes ca luptător de MMA, canalizându-și furia în octogon. Când băiatul său cel mare, Jett, devine îngrijitorul fratelui său mai mic și decide să fie și el luptător MMA, tatăl și fiul se vor trezi față în față. Jett își va purta lupta și în cușcă, și în viață, pentru a ieși dintr-un cerc vicios al abuzului. 

Cu o distribuție încărcată de vedete, Film Now îți prezintă duminică, 17 aprilie, de la ora 20:00, The 355/ 355: când o armă secretă cade în mâinile unui grup de mercenari, agenta CIA Mace Brown (interpretată de Jessica Chastain) își unește forțele cu o rivală germană (interpretată de Diane Kruger), o specialistă în tehnologii și informatică (rol jucat de Lupita Nyong'o) și o psihologă columbiană (Penelope Cruz). Împreună, trebuie să salveze lumea, fiind mai rapide decât tabăra adversă. The 355 este pe Film Now, în premieră TV.

O altă premieră se vede marți, 19 aprilie, de la ora 22:15: În corpul unui ucigaș/ Freaky (2020). Millie are 17 ani și încearcă să supraviețuiască anilor de liceu. Dar, curând, are parte de lucruri mai rele, când devine cea mai recentă țintă a unui criminal în serie, cunoscut drept Măcelarul. Din cauza unui pumnal magic, Măcelarul și Millie fac transfer de corpuri, iar adolescenta află că are doar 24 de ore la dispoziție pentru a-și recupera trupul și a nu rămâne blocată în cel al criminalului.

Din cinematografe, vine, direct pe Film Now, superproducția Moonfall (2022). Totul se vede în premieră TV, duminică, 24 aprilie, de la ora 20:00, avându-i în distribuție pe Halle Berry, John Bradley, Patrick Wilson, Donald Sutherland si Michael Peña. Cu un buget de producție de 140 de milioane de dolari, Moonfall e regizat de Roland Emmerich, cunoscut și drept un „maestru al dezastrelor" (pentru filme ca Universal Soldier, Stargate (1994), Independence Day, Independence Day: Resurgence, Godzilla (1998), The Patriot sau Midway). În Moonfall, o forță misterioasă scoate luna de pe orbita ei și o trimite pe direcție de coliziune cu Pământul. Cu doar câteva săptămâni până la cataclism, ar putea exista, totuși, o șansă minimă de salvare. Asta consideră fosta astronaută Jo Fowler (interpretată de Halle Berry), care va face tot ce poate pentru a salva planeta. Dar singurii care o cred și cu care se poate alia sunt un alt astronaut și un adept al teoriilor conspiraționiste.

Luna se încheie în hohote de râs cu Un tataie de coșmar/ The War With Grandpa (2020), sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 20:00. Film Now vă invită să îl descoperiți pe Robert De Niro în rolul unui bunic în război cu propriul nepot. Peter și bunicul său erau foarte apropiați, dar când acesta se mută cu familia, Peter e forțat să renunțe la cea mai importantă proprietate: propriul dormitor. Puștiul nu se va opri de la nimic pentru a-și recupera camera, complotând cu prietenii farsă după farsă. Dar nici bunicul nu are de gând să renunțe, așa încât familia are parte de un război total. 

Multe filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaților Digi TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

# Blacklight

BLACKLIGHT - 2022, Vertical

În premieră TV, Duminică, 03 aprilie, la 20:00

Regia: Mark Williams 

Cu: Liam Neeson, Aidan Quinn, Taylor John Smith

# Cazul lui Richard Jewell

# Lupta

EMBATTLED - 2020, Universal

În premieră TV, Vineri, 08 aprilie, la 21:30

Regia: Nick Sarkisov

Cu: Darren Mann, Donald Faison, Elizabeth Reaser, Stephen Dorff

# 355

THE 355 -2022, Vertical

În premieră TV, Duminică, 17 aprilie, la 20:00 

Regia: Simon Kinberg

Cu: Jessica Chastain, Bingbing Fan, Diane Kruger,
Edgar Ramirez, Lupita Nyong'o, Penelope Cruz,
Sebastian Stan

# Freaky - În corpul unui ucigaș

FREAKY - 2020, Universal

I în premiera TV, Marti, 19 aprilie, la 22:15

Regia: Christopher Landon

Cu: Vince Vaughn, Alan Ruck, Celeste O'Connor, Kathryn Newton, Katie Finneran, Misha Osherovich

# Un tataie de coșmar

The WAR WITH GRANDPA - 2020, Prorom

Sâmbătă, 30 aprilie, la 20:00

Regia: Tim Hill

Cu: Robert De Niro, Oakes Fegley, Jane Seymour, 

Uma Thurman