Comunicat de presă - Început de an în handbalul feminin: EHF Champions League și EHF European League, în direct, la Digi Sport.

Din 9 ianuarie, se reia sezonul din Champions League și începe faza grupelor din European League. Meciurile vor fi difuzate în direct pe posturile Digi Sport și vor fi comentate de jurnaliștii Costi Prună și Severin Călinescu.

Sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 17:00, pe Digi Sport 1, CSM București le va înfrunta pe unguroaicele de la Ferencvaros (FTC). În meciul tur, româncele au învins la o diferență de 6 goluri, scor 25-19. În cele trei întâlniri de anul trecut, CSM București s-a impus în două dintre meciuri, primul fiind câștigat de echipa din Ungaria. Deși în deplasarea de la Budapesta antrenorul Adrian Vasile nu va putea conta pe Sandy Barbosa, Dragana Cvijic, Bianca Bazaliu și Denisa Vâlcan, care sunt accidentate, acesta a declarat că fetele știu ce au de făcut pe teren și are încredere că vor câștiga.

Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, începe anul competițional contra unuia dintre cei mai puternici adversari din Liga Campionilor. Duminică, de la ora 17:00, va întâlni multipla campioană europeană Györ. Confruntarea dintre cele două echipe va fi transmisă în direct pe Digi Sport 3.

CSM București se află pe locul al doilea în grupa A din Liga Campionilor, având 11 puncte, cu două mai puţine decât Rostov, ocupanta locului 1, în timp ce Ferencvaros ocupă poziţia a patra, cu 8 puncte.Vâlcencele sunt situate pe locul 8 din grupa B, cu niciun punct după 5 meciuri jucate.

 De asemenea, tot din 9 ianuarie, începe faza grupelor EHF European League. Sâmbătă, de la ora 15:00, pe Digi Sport 3, Minaur Baia Mare, favorită la câștigarea trofeului, va înfrunta Storhamar Handball Elite din Norvegia. Weekendul handbalistic va continua cu transmisiunea în direct, duminică, de la 15:00, pe Digi Sport 3, a meciului dintre HC Dunărea Brăila și Fleury Loiret Handball.

Program transmisiuni EHF Champions League

9 ianuarie
Ferencvaros (FTC) - CSM București, ora 17:00, pe Digi Sport 1
Vipers Kristiansand - Team Esbjerg, ora 19:15, pe Digi Sport 3
10 ianuarie
SCM Râmnicu Vâlcea - Györ, ora 17:00, pe Digi Sport 3
Metz Handball - Rostov-Don, ora 21:00, pe Digi Sport 4
16 ianuarie
CSM București - Vipers Kristiansand, ora 17:00, pe Digi Sport 1
Rostov-Don - Bietigheim, ora 13:00, Digi Sport 2
17 ianuarie
HC Podravka Vegeta - SCM Râmnicu Vâlcea, ora 17:00, pe Digi Sport 3
Odense - Györ, ora 23:15, Digi Sport 3

Program transmisiuni EHF Europa League

9 ianuarie
Minaur Baia Mare - Storhamar Handball Elite, ora 15:00, pe Digi Sport 3

10 ianuarie
HC Dunărea Brăila - Fleury Loiret Handball, ora 15:00, pe Digi Sport 3
17 ianuarie
Kuban - HC Dunărea Brăila, ora 13:00, pe Digi Sport 1