Comunicat de presă -  În august, Film Now răcorește cinefilii cu fiorii premierelor.

Film Now știe că pasionații de filme mai au o doar o lună pentru a-și crea o vară de neuitat, așadar, le-a pregătit premiere mult așteptate, indiferent de genul preferat. Chiar dacă șezlongul, pătura de pe plajă sau locul de la fereastra avionului au înlocuit ecranul de acasă, Film Now asigură, oriunde, experiența potrivită pentru fiecare.

În premieră TV în România, duminică, 7 august, de la ora 20:00, ai programat Contractorul /The Contractor (2022), cu Chris Pine, Ben Foster, Gillian Jacobs și Kiefer Sutherland. James Harper (Pine) este un veteran de război eliberat din armată, fără pensie și fără asigurare medicală. Pentru a-și întreține familia, intră în slujba unui contractor privat (Sutherland) pentru o misiune sub acoperire în Berlin. Dar operațiunea se dovedește a fi alta decât fusese informat, iar James, prins într-o conspirație periculoasă, devine din vânător, cel vânat.

Încă o premieră se anunță pe 12 august, de la ora 22:10, când Film Now îți aduce Insuportabila povară a talentului/ The Unbearable Weight of Massive Talent (2022) - o producție amuzantă și originală, excelent interpretată și aplaudată de critică. Nicolas Cage își joacă propriul rol, sub îndrumarea regizorului, scenaristului și producătorului Tom Gormican (Ghosted, That Awkward Moment).

Neîmplinit și în pragul dezastrului financiar, actorul Nick Cage acceptă o ofertă de un milion de dolari ca să ia parte la petrecerea unui fan miliardar. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată atunci când un agent CIA îl recrutează pe Cage pentru o misiune neobișnuită. Actorul se trezește interpretând rolul vieții sale: va recurge la personajele cele mai îndrăgite pentru a se salva și a-i scăpa de pericol pe cei dragi.

De pe marile ecrane nord-americane direct pe Film Now: cu Liam Neeson în rolul principal, Memorie/ Memory (2022) se vede în premieră TV, duminică, 14 august, de la ora 20:00. De profesie, Alex este un asasin profesionist, recunoscut pentru eficiența sa, dar, când refuză să ducă la îndeplinire o misiune pentru o organizație criminală periculoasă, el devine o țintă urmărită atât de cei care îl angajaseră, cât și de autorități. În mod normal, Alex ar fi avut tot ce-i trebuie pentru a se apăra, dar, în prezent, se confruntă și cu pierderi severe de memorie. Ca urmare, trebuie să-și pună la îndoială fiecare acțiune și să decidă constant în cine poate avea încredere. 

Un thriller politic captivant, în regia lui Olivier Assayas, Rețeaua cubaneză/ WASP Network (2019), îi are în distribuție pe Edgar Ramirez, Penélope Cruz și Ana de Armas. La începutul anilor '90, pilotul cubanez René González își lasă soția și fiica în țara comunistă pentru a începe o viață nouă. În Florida, el se alătură unui grup de exilați cubanezi, cunoscut ca Wasp Network și condus de un agent sub acoperire. Este o rețea de spioni pro-Castro, ce se infiltrează în grupuri teroriste cubano-americane cu ideologii diferite, care pun la cale să atace republica socialistă. Wasp Network este pe Film Now luni, 15 august, de la ora 21:45. 

Iar, în regia lui Ridley Scott, vineri, 19 august, de la ora 21:35, ai Marțianul/ The Martian (2015), care ți-l aduce pe Matt Damon în rolul unui astronaut părăsit pe planeta Marte, după ce a fost considerat mort. El va încerca să rămână în viață în ciuda tuturor situațiilor duse la limita imposibilului. Cu puține provizii, astronautul trebuie să găsească constant soluții ca să trăiască pe planeta ostilă, să contacteze Pământul și să reziste, în speranța că va fi salvat și readus acasă.

Multe filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaților DIGI TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și pe platforma Digi Online.

-----------------------------
# Contractorul
THE CONTRACTOR - 2022
În premieră TV, duminică, 7 august, la ora 20:00
Regia: Tarik Saleh
Cu: Chris Pine, Ben Foster, Gillian Jacobs


# Insuportabila povară a talentului
THE UNBEARABLE WEIGHT OF MASSIVE TALENT - 2022
În premieră TV, vineri, 12 august, la ora 22:10
Regia: Tom Gormican
Cu: Nicolas Cage, Pedro Pascal, Neil Patrick Harris  


# Memorie
MEMORY - 2022
În premieră TV, duminică, 14 august, la ora 20:00
Regia: Martin Campbell
Cu: Liam Neeson, Guy Pearce, Monica Bellucci

# Marțianul
THE MARTIAN - 2015
Vineri, 19 august, la ora 21:35
Regia: Ridley Scott
Cu: Matt Daemon, Sean Bean, Jessica Chastain, Jeff Daniels, Chiwetel Ejiofor, Aksel Hennie, Kate Mara, Michael Pena

# Rețeaua cubaneză
WASP NETWORK - 2019
Luni, 15 august, la ora 21:45
Regia: Olivier Assayas
Cu: Edgar Ramirez, Penélope Cruz, Ana de Armas 


Despre Film Now
Programul Film Now este disponibil pe site-ul https://www.filmnow.ro/program. Film Now este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.