Comunicat de presă - Digi Sport transmite în exclusivitate turneul WTA de la Madrid.

Mutua Madrid Open (1000), care se va desfășura în perioada 29 aprilie – 8 mai 2021, se vede în direct și în exclusivitate pe Digi Sport 2 și pe Digi Sport 4. De asemenea, competiția va putea fi urmărită și pe Digi Online și live text pe digisport.ro.

Turneul găzduit de La Caja Magica este patronat de românul Ion Țiriac și se va disputa cu spectatori în tribune, până la 40% din capacitatea arenei..Simona Halep debutează la Madrid împotriva Sarei Sorribes Tormo (locul 46 WTA), pe care a mai întâlnit-o în primul tur de la Roland Garros 2020, unde Simona a învins cu 6-4, 6-0. După eliminarea de saptamana trecuta, de la Stuttgart, Halep a declarat că abia așteaptă să joace la Madrid, unde a câștigat în 2016 și 2017: „O să învăț din înfrângerea cu Sabalenka și o să joc mai bine în următorul meci. Este un turneu special, pentru că este al domnului Țiriac și mereu mă simt extraordinar de bine acolo. Îmi plac condițiile de acolo, sunt răsfățată la Madrid. O să am oameni dragi lângă mine, vine și prietenul meu. O să fie un turneu frumos indiferent de rezultat, așa că o să mă bucur din plin”, a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.

Ediția din 2021 a turneului a fost extinsă la două săptămâni, iar la competiția din capitala Spaniei și-au anunțat prezența mare parte dintre jucătoarele din Top 40 WTA. Serena Williams a spus pas turneului încă de la început, în timp ce sora sa, Venus Williams, a intrat pe tabloul principal mulțumită unui wild card. Mai multe jucătoare au renunțat pe ultima sută de metri, printre care și Sofia Kenin, Caroline Garcia, Donna Vekic, Danielle Collins, Sloane Stephens și Eugenie Bouchard. Bianca Andreescu a fost testată pozitiv cu COVID-19 la sosirea la Madrid și va rata participarea la acest turneu.

Vestea bună este că Sorana Cîrstea, câștigătoarea turneului de la Istanbul, a primit un wild card din partea organizatorilor competiției din capitala Spaniei și se va afla pe tabloul principal. După săptămâna excelentă de la Istanbul, sportiva din România a făcut un salt de nouă poziții în ierarhia WTA, unde, după ultima actualizare, ocupa poziția 58. Ana Bogdan și Irina Begu au reușit să treacă de calificări, ajungând pe tabloul principal.

WTA Madrid este un turneu de categorie 1000, se desfășoară pe zgură și este dotat în acest an cu premii totale în valoare de 2.549.150 de euro.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi-animalworld.tv Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Ad Manager google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate