Comunicat de presă - Adrian Cojocaru aduce ”Omul potrivit” la Digi FM.

DigiFM, radioul care livrează știri proaspete la fiecare jumătate de oră, aduce, din 18 ianuarie, personajele care fac știrile, care sunt implicate în evenimentele cu impact asupra vieților noastre și a celor apropiați nouă. Tema zilei va fi explicată și argumentată de către cei avizați, specialiști sau autorități, de luni până vineri, de la ora 13:00, în emisiunea Omul Potrivit, realizată de Adrian Cojocaru.

„Va fi o emisiune foarte sinceră cu ascultătorii ei. Pornind de la mine, de la tema aleasă, până la invitații mei. Aceasta este, în primul rând, o emisiune de dezbatere cu specialiști. Dar va fi umană. Dacă o să mă enervez, nu o să-mi cenzurez nicio reacție. O să mă enervez. Dacă situația e de tot râsul, o să râd în hohote. «Omul Potrivit» este cel care îți poate explica cel mai bine o situație, o decizie, o controversă sau o stare de fapt. Dacă e un personaj care a iscat o polemică, atunci chiar acel personaj este omul potrivit să vorbească despre asta. Nu ne ferim de nimic în abordarea temei. Pentru mine, cel mai mult va conta ca oamenii care ne ascultă să audă toate părerile despre tema zilei, ca să poată să tragă o concluzie. Eu le pun pe masă argumentele celor implicați în subiect, le arăt toate punctele de vedere, iar concluzia este a lor, a ascultătorilor. Va fi o emisiune dinamică, pentru că ascultătorii vor putea trimite în direct mesaje și întrebări pentru invitați, iar aceștia trebuie să răspundă. La final, invitatul emisiunii va trebui să facă față unui tir de întrebări adresat de mine. Cinci întrebări directe, fără perdea, la care trebuie să răspundă la fel de direct, în câteva secunde. «Omul Potrivit» va fi emisiunea potrivită pentru ca oamenii să tragă concluzia potrivită”, a explicat Adrian Cojocaru.

„Omul Potrivit” cu Adrian Cojocaru se aude în fiecare zi, de luni, până vineri, de la ora 13.00, pe frecvențele Digi FM, on air, online pe www.digifm.ro sau live pe facebook Digi FM Radio.