Săptămâna aceasta vorbim despre câinii de căutare și salvare. Acei eroi care intervin în situațiile de criză: caută supraviețuitori în dărâmături, la cutremure sau merg pe munte cu echipele Salvamont. Mai multe despre acest subiect veți auzi de la invitatul nostru, prof. Liviu Ionescu, președintele Centrului Național de Educare Canină și președintele Comisiei Mondiale de Salvare a Federației Chinologice Internaționale.
Am văzut cu ochii noștri imaginile dure după dezastrul din Turcia. Liviu Ionescu a participat acolo alături de Flash, un micuț Jack Russell Terrier.
”Vorbim de o experiență pe care o ai o dată în viață. În urma seismului din Turcia am fost acolo cu șase exemplare canine. Vorbim despre intervenția Centrului Național de Educare Canină a Asociației Chinologice Române sub umbrela Federației Chinologice Internaționale.
Noi am fost preluați de către Jandarmeria turcă și am fost trimiși exact în regiunea Hatay. Pentru mine a fost o a doua experiență. Am mai fost în Turcia tot cu un câine în urma cutremurului de lângă Ankara, din 1999. Atunci am stat o săptămână și-am avut impresia că le-am văzut pe toate, dar uite că timpul trece, am participat în regiunea Hatay și-am văzut altceva.
Eram pregătit oarecum cu niște imagini dure, dar nu te aștepți... Ai imaginea de acasă, te pregătești mental pentru ceva, dar acolo întâlnești cu totul și cu totul alte lucruri. Important este că am plecat cu o echipă foarte inimoasă, cu o echipă extrem de variată a raselor și a persoanelor. Am plecat cu ciobănești germani, cu labradori, cu un ciobănesc alb elvețian, cu beagle, cu jack russell terrier.
Am stat acolo cinci zile, am căutat și ziua și noaptea. A fost un program dinamic. Noi am fost la dispoziția autorităților regionale.
Ei hașurau zona Hatayului și unde era nevoie eram la dispoziția lor. Puține echipe au făcut acest lucru. Ei aveau un anumit protocol. Dacă mergeau într-o anumită zonă, numai acolo căutau. Noi am fost altfel, și anume să fim la dispoziția autorităților. Indiferent că era noapte sau era zi, că era dimineață sau era după-amiază, că plouă sau nu, mergeam să căutăm, să verificăm și să reverificăm.
Echipele canine vorbesc în mare parte aceeași limbă. Am lucrat acolo cu echipele turce, am fost alături de cele din Mexic, din Portugalia, din Spania. Sistemul a fost unul de tip double-check. Dacă într-o zonă un cățel semnaliza ceva, era prea periculos să se intervină cu logistica utilajelor mari industriale. Și atunci altă echipă din altă țară venea să verifice. Tu ieșeai automat să nu mai existe mirosuri, nu știai ce se întâmplă și plecai mai departe”.
Prima oară când și-a auzit câinele plângând
Câinele trebuie să știe să se descurce singur, adică să fie independent într-o mare măsură. Totodată, trebuie să fie obedient.
”Au fost situații în care a trebuit să-l cobor pe Flash într-o clădire de 5 sau 6 etaje, din care la suprafață mai rămăsese doar două, celelalte intrase în pământ. Alți câini au depistat sau au auzit alte zgomote și le era frică să intervină în acel bloc. A trebuit să facă o gaură de maximum 40 pe 40 de centimetri. Ei, acum cine să intre acolo? Au aflat ei că echipa din România are jack russell terrier și am fost trimiși acolo.
Am coborât vreo 10-15 metri în acel bloc, i-am pus hamul lui Flash și l-am mai coborât și pe el pe acea gaură. Era liniște totală ca să auzim cum reacționează. Și vizavi de comportamentul câinilor, vreau să spun că este pentru prima dată când l-am auzit pe Flash că plânge. Nu scheuna, plângea. Ce putea să-l determine: în ce stare era victima, câte și cum. Îți transmitea, dacă știi să-l simți și-ți cunoști câinele. Frica mea a fost că nu-mi mai venea, cum îl ridic, că mi-era că poate cădea ceva pe el. Alea 15-20 de minute mi s-au părut toată viața lui”.
În chinologia modernă nu mai există o limită de rase care pot fi utilizate în căutare și salvare. Sunt folosite, cu rezultate bune, cu recunoaștere internaționale, peste 40 de rase, din toate grupele FCI. ”Mentalitatea că dacă n-ai ciobănesc german sau labrador în chinologia de salvare este depășită.
Am reținut de la invitatul nostru faptul că factorul uman este problema noastră majoră, nu cel chinologic. Studiile, avertizează el, nu arată tocmai grozav.
”Studiile arată că după 3 ani de mers la voluntariat rămân 10% din oameni. La noi rămân 10% după primele șase luni. În condițiile în care procesul educațional poate să dureze doi ani de zile. Asta e mentalitatea în România. Nu cățeii sunt de vină. Dacă eu aș putea să readuc în ciclul de formare cel puțin 10% din cățeii pe care i-a pierdut România ar fi minunat.
Nu este bună mentalitatea balcanică. Trebuie să ne schimbăm. 2023 e o perioadă în care noua generație se poate schimba. Eu nu sunt de acord cu ideea că nu trebuie să discutăm despre cutremure sau situații de criză. Hai să-i vedem pe asiatici, să-i vedem pe nordici, care ei cresc cu această idee”.
Chinologia de căutare și salvare nu este un lux, ci o necesitate, ne spune invitatul nostru, așa cum și el a aflat de la un celebru etolog francez. La nivel național, în astfel de situații, România se poate baza pe 50 de câini. Țări precum Italia sau Germania au de 10 ori mai mulți câini, și tot se plâng că numărul este mic.
”Am fost la o evaluare în Franța, acolo unde la un moment dat am auzit un etolog spunând un lucru foarte interesant. El zicea așa - chinologia de salvare este o necesitate, nu este un lux”.
Urmăriți sâmbătă la Digi Animal Club, de la ora 13:00, o ediție specială dedicată câinilor eroi.
- Te-ar putea interesa si:
- Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
- Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
- Lumea grăbită, pisica relaxată: rețeta pentru un trai mai bun
