piton tapet

Momentul când un piton de peste trei metri atacă un bărbat. Șarpele a intrat în casă pe fereastra deschis 

Rob Byrne, un bărbat în vârstă de 61 de ani din Michigan, a trecut prin cel mai cumplit moment din viața sa, atunci când a fost atacat de un piton, în propria sa locuință. Bărbatul a cerut Guvernului să înăsprească legile cu privire la șerpii folosiți ca animale de companie, după ce reptila a intrat în casa lui prin fereastra deschisă. 

Pitonul de peste trei metri s-a furișat în casa lui Rob și l-a mușcat de braț. „A încercat să mă încolăcească, a apucat să mă muște de braț. A reușit să mă taie cu colții ascuțiți în timp ce încerca să-i înfigă și mai mult în mine. Am reușit să-l împing inițial, dar m-a prins în colț și m-a apucat de mână în timp ce se uita agitat la mine. În acel moment, soția și nepoata mea au întrat în sufragerie, l-au văzut și au țipat”, a povestit Rob, care a precizat că șarpele a fost speriat de zgomot și s-a strecurat înapoi pe fereastră. 

Citește și: Ce a pățit un bărbat din Australia după ce a făcut surf cu un șarpe. Pitonul era așezat în jurul gâtului său

Rob, care a primit îngrijiri medicale după ce a contactat de urgență paramedicii, a spus că șarpele a fost atât de mare încât îi putea ucide nepoata: „Nu mă așteptam să fiu atacat de un piton uriaș în propria mea casă. Ei nu cresc în mod normal aici. Cineva trebuie să fie responsabil de asta. A scăpat de la cineva care nu a avut grijă de el”. 

Pitonul a fost ulterior capturat și dus la Centrul Național pentru Bunăstarea Reptilelor din Kent. 

„Șerpii sunt artiști în evadare. Nu trebuie să te întorci cu spatele nici măcar o secundă, pentru că pot imediat să dispară. Nu recomandă să scoateți șerpii în grădină”, a declarat Chris Newman, directorul centrului. 

Citește și: Un șarpe nou descoperit în Peru, numit după Harrison Ford. Cum a comentat actorul când a aflat

Deși proprietarul pitonului rămâne încă necunoscut, Rob a făcut o cerere către Guvern, cerând mai multe controale asupra celor care dețin pitoni. 

Te-ar putea interesa si:
O femeie a fost al un pas să fie înghițită de un piton, în propria sa locuință. Aceasta a fost salvată după două ore
Aligatorul cu jumătate din gură, cel mai faimos animal din lume. Cum se descurcă reptila fără jumătate din maxilar
Un piton de aproape 4 metri, confiscat de polițiștii din New York. Ce le-a spus stăpânul reptilei autorităților: „Nu era pregătit”

Programul Zilei

Sâmbătă21.09
Duminică22.09
Luni23.09
Marți24.09
Miercuri25.09
Joi26.09
Vineri27.09
08:00 Costa Rica: Renasterea naturii
08:55 Prietenii surprinzatoare
09:45 Povesti cu greutate
10:35 Savannah doctorul vaii
11:00 Savannah doctorul vaii
11:22 Camera de garda a salbaticiei
12:11 Puii in natura
13:00 Digi Animal Club
13:35 Speranta pentru natura salbatica
14:05 Speranta pentru natura salbatica
14:35 in padurea coroanei
15:40 Oceanele Africii
16:35 Curentul Humboldt
17:30 Prietenii surprinzatoare
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Puii in natura
20:00 Speranta pentru natura salbatica
20:30 Speranta pentru natura salbatica
21:00 Attenborough si monstrul din Jurassic
22:00 Insule
22:55 Decodare
00:00 Curentul Humboldt
01:00 Oceanele Africii
08:00 Decodare
08:52 Prietenii surprinzatoare
09:40 Attenborough si monstrul din Jurassic
10:31 Digi Animal Club
11:05 Insule
12:00 Camera de garda a salbaticiei
12:50 Puii in natura
13:40 Speranta pentru natura salbatica
14:10 Speranta pentru natura salbatica
14:40 Impresionantii iepuri
15:45 Oceanele Africii
16:40 Galapagos
17:30 Prietenii surprinzatoare
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Puii in natura
20:00 Speranta pentru natura salbatica
20:30 Speranta pentru natura salbatica
21:00 intalniri spectaculoase
22:00 Savannah doctorul vaii
22:25 Savannah doctorul vaii
22:50 Decodare
00:00 Galapagos
01:00 Oceanele Africii
08:00 Decodare
08:55 Prietenii surprinzatoare
09:45 intalniri spectaculoase
10:40 Savannah doctorul vaii
11:05 Savannah doctorul vaii
11:30 Camera de garda a salbaticiei
12:20 Puii in natura
13:10 Speranta pentru natura salbatica
13:40 Speranta pentru natura salbatica
14:10 Pradatorii din Carpati
15:05 Pescuit extrem in Malaezia
15:45 Destinatie salbatica: Indonezia
16:40 Galapagos
17:30 Un an salbatic
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Puii in natura
20:00 Speranta pentru natura salbatica
20:30 Speranta pentru natura salbatica
21:00 Minunile oceanului
21:30 Minunile oceanului
22:00 Fata salbatica a Americii de Nord
22:50 Decodare
23:45 Galapagos
00:35 Destinatie salbatica: Indonezia
08:00 Decodare
08:55 Un an salbatic
09:45 Minunile oceanului
10:15 Minunile oceanului
10:45 Fata salbatica a Americii de Nord
11:35 Camera de garda a salbaticiei
12:25 Puii in natura
13:15 Speranta pentru natura salbatica
13:45 Speranta pentru natura salbatica
14:15 Pradatorii din Carpati
15:05 Pescuit extrem in Malaezia
15:45 Destinatie salbatica: Indonezia
16:40 Destinatie salbatica: Columbia
17:30 Un an salbatic
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Taramul marilor feline
20:00 Speranta pentru natura salbatica
20:30 Speranta pentru natura salbatica
21:00 Ciudateniile Arcticii
21:50 O padure pentru care sa lupti
22:00 Fata salbatica a Americii de Nord
22:50 Regulile trupei
23:40 Destinatie salbatica: Columbia
00:30 Destinatie salbatica: Indonezia
08:00 Regulile trupei
08:50 Un an salbatic
09:40 Ciudateniile Arcticii
10:30 Fata salbatica a Americii de Nord
11:20 Camera de garda a salbaticiei
12:10 Taramul marilor feline
13:00 Speranta pentru natura salbatica
13:30 Speranta pentru natura salbatica
14:00 Marele ospat oceanic
15:00 Pescuit extrem in Malaezia
15:25 Natura prin ochii ei
15:45 Destinatie salbatica: Indonezia
16:40 Destinatie salbatica: Columbia
17:30 Un an salbatic
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Taramul marilor feline
20:00 Speranta pentru natura salbatica
20:30 Speranta pentru natura salbatica
21:00 Minunile oceanului
21:30 Minunile oceanului
22:00 Fata salbatica a Americii de Nord
22:50 Jurnalul unei albine
23:45 Destinatie salbatica: Columbia
00:35 Destinatie salbatica: Indonezia
08:00 Jurnalul unei albine
08:55 Un an salbatic
09:45 Minunile oceanului
10:15 Minunile oceanului
10:45 Fata salbatica a Americii de Nord
11:35 Camera de garda a salbaticiei
12:25 Taramul marilor feline
13:15 Speranta pentru natura salbatica
13:45 Speranta pentru natura salbatica
14:15 Parenting perfect
15:10 Pescuit extrem in Malaezia
15:45 Regate in pericol
16:40 Destinatie salbatica: Columbia
17:30 Un an salbatic
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Taramul marilor feline
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 Cufundarul: Un strigat de ajutor
21:50 Calcaiul gigantic al lui Ahile
22:00 Padurea fermecata
22:50 Noua Zeelanda taramul primordia
23:40 Destinatie salbatica: Columbia
00:30 Regate in pericol
08:00 Noua Zeelanda taramul primordia
08:50 Un an salbatic
09:40 Cufundarul: Un strigat de ajutor
10:30 Padurea fermecata
11:20 Camera de garda a salbaticiei
12:10 Taramul marilor feline
13:00 Pisi 112
13:30 Pisi 112
14:00 Stranii salbatici si superbi
14:55 Pescuit extrem in Malaezia
15:20 Natura prin ochii ei
15:40 Regate in pericol
16:35 tinta: salbaticia
17:30 Un an salbatic
18:20 Camera de garda a salbaticiei
19:10 Taramul marilor feline
20:00 Pisi 112
20:30 Pisi 112
21:00 Ursul negru linia rosie
22:00 Savannah doctorul vaii
22:25 Savannah doctorul vaii
22:50 Silverback liderul grupului
00:20 tinta: salbaticia
01:15 Regate in pericol

Partenerii noștri

O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine/ Profimedia

O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi

Într-o poveste care pare desprinsă dintr-un basm, un cățeluș pe nume Howie și-a găsit cei mai buni...